luni, 21 decembrie 2009

Trairi

Free Image Hosting at www.ImageShack.us
Pasarea a fost lovita de o masina in timp ce zbura jos pe sosea.


In timp ce se crede ca doar oamenii au trairi, priviti asta:
Free Image Hosting at www.ImageShack.us
O alta pasare vine langa ea si ii aduce hrana, stiind ca nu se poate misca de acolo.

Free Image Hosting at www.ImageShack.us
Ii aduce hrana din nou, dar o gaseste nemiscata. Vazand asta, incearca sa o miste din mijlocul strazii.

Free Image Hosting at www.ImageShack.us
Vazand ca e moarta si ca nu se va mai intoarce niciodata, incepe sa "planga" de disperare.

Free Image Hosting at www.ImageShack.us

Free Image Hosting at www.ImageShack.us
Chiar si dupa ore intregi, a refuzat sa plece de langa pasarea ranita.

Fotografiile au fost publicate intr-un ziar din Franta, care s-a vandut pana la epuizare in ziua respectiva.

miercuri, 16 decembrie 2009

Technicolor

Atunci cand toate filmele erau alb negru, "technicolorul" a fost cel care le-a adus culoarea imaginii, si care a schimbat totul, le-a luat aura de monotonie, si le-a dat ocazia sa fie ceea ce sunt astazi, imaginile si sunetele de care ne bucuram, pretutindeni.

Si cand o tin de mana, usor usor, curgand in valuri, culorile vii ale vietii incep sa ma manjeasca pe palma, strangandu-ma usor, dar ferm. Stiu ca sunt condamnat, ca nu mai am scapare, si nu pot decat sa inchid ochii si sa simt cum ma inconjoara usor, precum un praf magic din desenele cu Peter Pan, cum imi trece pe la nas ca un parfum dulce gadilandu-mi simturile, ca apoi sa ajunga undeva la piept, unde lumea spune ca ar fi sufletul, acea culoare a ei, o minune, un cadou pe care il primesc zi de zi.

Si cu fiecare zi ce trece, pretuiesc mai mult trairea, si imi amintesc cum, parca ca un copil mic, priveam ca intr-o vitrina culoarea ei splendida, fascinat, si mi-o doream cu fiecare ocazie, seara inainte de culcare, cand mancam un fruct prima oara anul respectiv, de ziua mea, cand imi cadea o geana pe obraz, sau cand suflam in niste lumanari.

Dar acum nu mai este in vitrina, acum sta pe tronul de acolo, de unde lumea spune ca ar fi sufletul meu, si din cand in cand, da culoare celor mai banale momente, si imi renaste speranta in ceea ce priveste lumea asta rea din jur.

Si cand o iau in brate, sunt gata sa plec pe front daca e nevoie, caci atunci simt ca am ce proteja, ce placea, ce ingriji, ce pretui, ce mangaia, ce asculta, ce multumi. Si inchid ochii, pentru ca asa mi se pare ca timpul trece mai greu, si pentru ca o vad oricum in fata.

Si e o lume rea in jur, dar asa a fost mereu.

joi, 3 decembrie 2009

Requiem pentru un vis

Intrucat o persoana draguta, din oarece motive a considerat ca ar fi foarte frumos sa imi stearga contul de pe youtube (ma intreb cu ce l-am deranjat pe respectivul), intrucat aveam o parola foarte simpla (pentru ca nu ma gandeam ca ar avea cineva vre-un motiv sa incerce sa o ghiceasca, doar pentru a face rau), am pierdut toate clipurile pe care le postasem acolo. Multe dintre ele nici nu le-am mai putut recupera, neavand o copie a lor undeva. Tin sa ii multumesc mult individului, care sper ca acum este mandru ca mi-a sters clipurile, si care probabil se simte hacker.

Cert este ca mi-am recuperat contul, si cu aceasta ocazie, postez si aici pe blog una din melodiile pe care am reusit sa le recuperez, si anume Requiem pentru un vis.

marți, 1 decembrie 2009

Multumesc

Un prieten a spus odata ceva ce mi-a placut. Imi permit astazi, sa il citez:
"Multumesc celor ce si-au amintit"

Si multumesc si stelei de pe bradut.

marți, 3 noiembrie 2009

-

Ce imi place cand isi da lumea cu parerea fara sa cunoasca despre ce este vorba cu adevarat. Eu nu sunt norocos, caci daca norocul inseamna sa te chinui atat, asa cum o fac eu, doar incercand sa faci ceva frumos, castigul la loto ce mai e?

Aici nu e in niciun caz vorba de vre-un castig la loto, pentru ca nu bani vreau eu, si zambetele nu se tin in portofel. Plus ca merele lucioase sunt stricate inauntru. Mi-ar placea deci sa isi autosugereze, lumea, sa isi tina parerea pentru ea. Doar zic si eu.

ps - La multi ani!

duminică, 18 octombrie 2009

Cum mi-am umplut timpul

Sa iti ineci amarul in alcool e groaznic. Pentru ca incepi usor usor, sa uiti toate intrebarile ce nu iti dau pace, incepe sa nu iti mai pese, incepi sa vezi lucrurile din jur in slow motion, incepi sa te misti cu intarziere, incepi sa te bucuri de timpul pe care il petreci, uitand cum ai ajuns sa bei ca sa uiti de timpul pe care il petreci, si faci greseala sa bei in continuare. Si bei, si bei, si din ce in ce pierzi notiunea mersului drept, si parca nu mai simti niciun gol in suflet. Te simti important, ca si cum "faci ceva" ca sa te simti bine - nu asta trebuie sa facem toti? Si fix atunci incepi sa te simti rau, si incepi sa regreti fiecare gura de uitare pe care ai luat-o, fiecare moment in care ti-ai aprins in suflet vise pe care apoi sa le stingi cu paharele ce le torni pe gat, sperand ca raman acolo in piept, si vin tot mai multe intrebari, de ce, cum, cu ce gresesc, de ce oare, de ce eu si tot asa, si totul a trecut acum. Noaptea, visele, sansa de a se implini si orice altceva. Iti ramane doar raul, si viata normala, banala, de toate zilele pe care o duci.

luni, 12 octombrie 2009

Hotii de vise

Intotdeauna se gaseste ceva sau cineva, gata sa iti fure dragostea. Atunci cand ti-ai dori mai putin, atunci cand te astepti mai mult. Atunci cand conteaza mai mult. Atunci cand iti pasa mai mult. De parca universul are ceva cu tine - fie el universul cu sensul propriu, sau metaforizat, cu sensul de "un ratat care pana acum nu dadea nici buna ziua" sau "una pe care pana acum o durea undeva". Ideea e ca incerci sa iti explici, sa gasesti logica din spatele a tot ce se intampla. Si continui sa ramai cu intrebarea in minte, pentru ca nu exista logica in asa ceva. Pierzi timpul intrebandu-te de ce exista idioti pe lume, sau de ce zambeste ala de odata asa, sau chiar "de ce ala?". Nu te ajuta cu nimic, si daca, ca prin minune gasesti un raspuns, nu ai ce face cu el. Uneori idiotii nu au vina. De vina e chiar ea, dragostea, care nu arde, ci curge, prin micile crapaturi ale sufletului tau, departe de ochii cuiva; caci poate, bun-simtul ar putea uneori sa te fereasca de zambetele idiotului sau aleia, care stii ca iti taie usor, usor, craca de sub picioare, pe care tu te-ai chinuit sa o faci atat sa creasca, si care speri sa devina un copac in toata regula. Unde mai pui ca n-ai auzit niciodata daca zambetul tau in schimb, a ajutat vre-un pic de tot la cresterea crengii? Nicaieri, asa ca oftezi si inghiti in sec toate gandurile negre. Tragi aer in piept si iti juri inca odata ca nu trebuie sa renunti la sufletul tau. Dar iti aduci aminte prin cate rahaturi ai trecut, si te intrebi din nou daca n-ar fi mai usor sa dai drumul. Caci daca ar fi ce se presupune ca e, s-ar intoarce.

To be continued.

joi, 8 octombrie 2009

Lucrurile mici

E scurt drumul de la un zambet la o incruntare. Cateodata prea scurt. Cat de mare ar fi zambetul, e nevoie de un lucru mic de tot, neinsemnat, care sa iti prabuseasca poteca si sa te faca sa te intorci. Si lucrurile neinsemnate sunt peste tot, treci pe langa ele in orice clipa, oriunde ai fi. Urasc lucrurile neinsemnate. Le-as ignora si eu ca si ceilalti, dar se intampla si ca un lucru neinsemnat sa iti faca ziua frumoasa. Uneori sunt asa de neinsemnate, incat nici nu ai idee de ce, deodata, soarele straluceste color in jurul tau.

Cel mai mult imi plac lucrurile neinsemnate in lumina soarelui, sau in intunericul unei camere mici, si degetele acelea delicate care se invart, incercand sa explice cine stie ce lucru, unora care se uita atenti, implicati in discutie. Doar eu stau si ma uit la ele, de parca ar fi niste baghete magice care imi fac vraji, sau de parca ar fi niste roti imense dintr-un parc de distractii, si eu sunt copilasul care le priveste fascinat. Da, fascinat. Asta era cuvantul. Si peretii camerei ma feresc de lumea rea de afara, de celelalte lucruri mici, alea rele, care asteapta sa ma atace precum niste lei infometati, sau de toti aia care vor sa imi fure lucrurile neinsemnate atat de minunate, doar asa, pentru ca pot, si nu pentru ca le-ar fi de folos... caci probabil doar eu imi invart privirea dupa "baghetele" alea magice de care spuneam. Dar, oricum stiu ca lumea va vrea sa mi le fure mereu, si cu toate astea, imi ramane totusi zambetul pe fata, pentru ca tuturor ne place cand primim cadouri, lucruri frumoase fara sa facem nimic. Ma bucur deci, de micile ocazii pe care le primesc.

Raman inca fascniat, cu o tenta de regret insa, fata de cea mai frumoasa creatie a lui Dumnezeu, "cu o tenta de regret" pentru ca uneori, e prea frumoasa. Atat de frumoasa, incat toate lucrurile alea neinsemnate rele...

duminică, 27 septembrie 2009

Urasc ironia soartei.

Da, o urasc. Niciodata nu ezita sa ma faca confuz, atunci cand incerc sa inteleg universul asta infinit.Asa e ca si voi?

duminică, 20 septembrie 2009

Doar una din greutatile vietii

Cel mai greu mi-e sa ma las prada somnului, dupa ce fac ceva ce stiu ca doare. Si asta pentru ca in vis, toate retinerile dispar; nu mai este niciun gand care sa te distraga, spunandu-ti ca ceva anume s-a dus, si nu are rost sa te gandesti la el; orice lucru poate fi adevarat, nimic nu pare ireal, si chiar si o poveste scrisa intr-o carte a carei pagini le rupi cu mana ta poate fi reala pentru o noapte. Si ironia vietii, cel putin pentru mine, face ca acest lucru sa se intample mereu, si nu ma lasa balta niciodata.

Ca tot pomenisem de "o carte cu povesti", e foarte usor sa spui ca nu iti place acea poveste. La fel de usor e si sa iei cartea, sa o arunci pe geam, precum un copil suparat, in ziua de Craciun, ca nu a primit ce si-a dorit. Dar e foarte greu sa stii, ca atunci cand o arunci, distrugi toata munca si sufletul ce l-a depus cel ce a scris pagina cu pagina, cuvant cu cuvant, in cartea dorintelor sale, in fiecare moment cand viata nu i-a oferit decat lacrimi, dezamagiri si tristete. E greu, da...dar totul devine usor de inteles cand si tu, la randul tau, ai undeva scrisa o carte a dorintelor...cand si tu, la randul tau, esti un autor, ce isi noteaza pe furis, dorinta cu dorinta, intr-un caiet, ca atunci cand le va avea, sa isi aminteasca cat si le-a dorit, si sa poata fi fericit cu adevarat.

Lucrul asta nu l-am inventat eu azi dimineata. Lumea se invarte in jurul axei sale de mult. Si il stiam si ieri.

Ce nu stiam insa, e ca nici chiar eu, nu ma pot concentra sa citesc o carte de povesti atunci cand televizorul e dat tare, si am pierdut telecomanda. Si am aflat din nou, ca in cazul asta, cartea de povesti nu isi astepta randul, cumintica, pe raftul de biblioteca, rabdatoare ca tu sa opresti televizorul. Din contra, ea are lucruri de spus, si nu ai ce sa faci. Ori o citesti cu televizorul pornit, si nu intelegi nimic din ea, ori, o asezi pe raftul librariei.

Si facand asta, nu faci decat sa treci inca ceva pe lista cartilor ce nu ai reusit sa le citesti, si pe care, daca vei mai avea vreodata ocazia, iti vei dori sa le citesti, asa cum se cuvine.

Dar cartile nu stau pe rafturile librariilor, ci se vand.
Cu toate astea, am trecut aceasta carte, pe lista mea.

luni, 24 august 2009

Sa fi mic si sa privesti in sus

Privita in intuneric, e minunata. Pot sa ma inchid intr-o incapere mica, pe intuneric, cu tavanul pictat cu elefantei, cu fum de tigara, si cu muzica orientala, asa cum mi s-a intamplat, si sa vad totusi stelele. Le vedeti si voi? Sunt in ochii ei. Sa indraznesti sa zbori spre ele? Si daca odata ce ajungi acolo, va trebui sa te si intorci? Pe cine incerc sa mint, normal ca va trebui sa ma si intorc. Si atunci ce o sa fac? O sa ma uit la fel la ele? Probabil ca nu, pentru ca atunci, in mod sigur, va fi inorat. Si daca nu va fi inorat, de ce m-as uita? La ele nu voi mai ajunge niciodata. Si atunci, de ce sa o faci, daca o iei asa de la inceput? Pentru ca fiecare 5 minute fericite din viata mea nu sunt o pierdere de timp. Si inca imi amintesc cum am zburdat cand am vazut prima oara stele in timpul zilei, si cum numai gandul ca si-au intors razele rapitoare catre mine, intentionat sau neintentionat, mi-a dat cuvinte sa cant. Si inca imi amintesc cum, in timpul noptii, mergeam singur, la 23:00, cu un caine, doi dupa mine, pe strada, cantand din nou, si regretand din nou, ca timpul trece, si nu ai ce face. De aceea s-au inventat ghindele. Ele rezista o vesnicie.

marți, 4 august 2009

Doar zic

Ca sa stii cum este Raiul, nu trebuie sa citesti Biblia, sau sa te calugaresti. Nu trebuie nici sa mori si sa te intorci inapoi in lumea noastra. Nu trebuie droguri, nici alcool, sau bani, pentru o excursie pana acolo.

Un sarut pe care il primesti, cu drag, dupa ce ti-ai dus crucea asteptand, si pe care nu il smulgi ca pe o fasie de piele moarta de pe buze, unul lent si plin, te duce exact acolo. Eu asta spun...

duminică, 26 iulie 2009

Filmul bate viata

O bate. Atunci cand ma simt de parca as juca in propriul film, atunci cand cuvintele curg usor usor, exact cum trebuie, de parca un scenarist le-a scris inainte, atunci cand totul decurge asa de bine incat uitandu-ma la mine insumi de undeva departe am impresia ca visez, atunci cand timpul trece marind curiozitatea de a stii ce se va intampla, atunci cand in minte imi canta coloana sonora, din ce in ce mai tare, si deodata buzele ei ma saruta. Pacat ca de fiecare data, un film dureaza 2 ore.

duminică, 12 iulie 2009

Intreaba-l pe Bazi revine

Desi renuntasem la "consilierea psihologica" pe care o ofeream gratis prin intermediul blogului Intreaba-l pe Bazi, observand ca intrebarile continua sa soseasca, unele de-a dreptul comice, unii dintre voi neintelegand "care-i smenu' frate", am decis sa relansez serviciile mele, doar pentru voi, dragii mei. Asa ca a sosit din nou timpul ca misterele ce va macina creierul sa fie solutionate, sau din contra, lasate si mai in pom decat erau, doar de catre mine, unicul, psihologul vostru de serviciu, Bazi.

Puteti accesa din nou blogul, daca va uitati atenti in dreapta (si daca dati click).

vineri, 10 iulie 2009

Planuri

Am sa plec intr-o noapte de acasa, si am sa o iau incet pe jos pana la Mall, apoi am sa merg usor pe linia lui 19, pana la Cutitul de Argint, apoi am sa cobor, am sa intru in parc, am sa ma uit la flacara ce se spune ca arde mereu sa vad daca inca e aprinsa, dupa care am sa cobor niste scari, dupa care alte scari, si altele, si altele, am sa ajung in mijlocul platoului, am sa ma intind pe spate, si am sa ma uit la cer. Si am sa ma uit in dreapta, si apoi iar la cer, si apoi iar in dreapta, si am sa raman uitandu-ma in dreapta, mirosind acel ceva special din guma de mestecat roz, de capsune.

Si pentru ca nu as vrea sa mai plec de acolo, am sa ma trezesc la mine in pat, am sa casc, si am sa ma intorc la somn, in caldura verii, dupa amiaza. Si ma voi intreba de ce din tot ce pot face, eu imi pierd vara dormind pana tarziu. Dar nu o pierd.

luni, 29 iunie 2009

O poveste

E intuneric, dar televizorul lumineaza camera ca si pomul de Craciun. In spatele perdelei joase se vad lumini reflectate in zapada ce a acoperit totul. Caloriferul bagat in priza, cu o pereche de pantaloni uzi asezata pe el, abia daca reuseste sa faca fata, cu toti "comis-voiajorii" ce intra pe usa, fara sa bata, cu o sticla in mana, dorind si ei sa arate tuturor, victoriosi, ca sunt fericiti. Spun victoriosi, pentru ca fiecare are o misiune in aceasta seara. Misiunea lor - sa se distreze. Calea lor? Jack Daniels, Sange de Taur, Votka, Whiskey, Bere. Punct ochit, punct lovit. Misiunea mea? Sa fiu fericit. Punctul meu ochit? Niciunul. Pentru prima oara vreau ceva si nu ma gandesc cum o sa ajung acolo.

Liniile de pe cearseaf o sa imi arate calea, bataile cu perne or sa incerce sa ma impiedice, si sufletul o sa imi indice victoria. Si asta este doar o poveste ce imi vine in cap, atunci cand ascult ce si voi auziti acum, pe fundal.

duminică, 28 iunie 2009

Moartea lui Michael Jackson.

Ei, uite ca am ajuns sa scriu si un post despre un astfel de eveniment. Dar, cum toata lumea se baga in seama, cum toti au scris, cu cuvinte ce nu sunt ale lor, sau au vorbit cu guri ce nici ele nu le apartin, despre acest lucru, va anunt inca de pe acum, ca acest post nu va fi unul dintre acestea. Nu voi scrie aici nu stiu ce "REST IN PEACE", nu ma voi plange de cat de trist sunt pentru moartea lui, sau nu voi copia lucruri pe care le-am auzit la stiri. Asta pentru ca nu sunt trist. Urmatoarele lucruri, pe cat de socante or sa vi se para, pe atat de adevarate sunt, si va vor starni in minte din ce in ce mai multe controverse legate de cat de inuman sunt eu, toate din cauza voastra (incep sa sun ca si Dan Diaconescu).

Ca sa nu va sochez prea tare, si ca sa ma scutesc de anumite aprecieri urate legate de mine, va spun de la inceput legatura mea cu artistul, care "tocmai ne-a parasit".

De mic copil, am auzit de la mama, de la televizor, de la lume despre acest absolut fenomenal artist, si de indata ce l-am vazut prima oara la televizor, imaginea lui mi-a ramas intiparita in minte. Vazand lucrurile ce mi se par inca absolut imposibile pe care le facea, show-ul pe care il oferea, isteria pe care o declansa in randul fanilor, si nenumaratele documentare despre recordurile pe care le-a stabilit acesta mi-au adus in suflet un respect extraordinar, pentru acest om, pe care multi dintre voi il considerau un pedofil cat era in viata.
Din punct de vedere al muzicii lui, nu l-am ascultat niciodata intentionat, din simplul fapt ca traiesc in prezent, si fac parte dintr-o generatie cu muzica ei, stilurile ei si imaginile ei. Si moartea lui nu m-a facut sa il ascult si sa realizez abia acum ce mare artist a fost, si sa ma plang, fie din snobism (Romania - in topul european al celor mai pline de snobi tari) pentru ca asa face lumea, fie din suflet, pentru ca abia acum realizati ce a pierdut lumea. Din contra. Gandul ca o persoana a ajuns in rai, locul fericirii eterne, al lipsei de griji, al iubirii neconditionate, lucruri pe care orice persoana le-ar dori, ma face sa lacrimez cu sufletul plin de bucurie pentru Michael Jackson.

DA, SUNT BUCUROS, PENTRU CA ACEST EVENIMENT ESTE CEL MAI FRUMOS DAR PE CARE IL PUTEA PRIMI ACEST OM DE LA DUMNEZEU
Pana a explica ce am spus mai sus, sa va explic voua de ce plangeti voi. Pentru ca sunteti niste lacomi! De ce imi permit sa va fac lacomi? Pai sa citez cativa fani, ce se declara absolut sfasiati de moartea lui Michael Jackson:

"Am auzit la stiri ca a murit, si pur si simplu nu credeam. Ma gandeam ca o sa il vad anu asta din nou pe scena, imi aminteam cat de bine m-am simtit in 1992 cand am fost la concert si l-am vazut, si cand am auzit ca a murit pur si simplu nu mi-a venit sa cred."

"Muzica lui ma facea sa ma simt extraordinar. Eu nu pot sa cred ca a murit, nu pot..."

Etc....recunoasteti aceste lucruri, nu? Le vedeti des zilele astea la tv, sau poate le ganditi chiar voi. Observati acum, ca v-am atras atentia mai devreme, lacomia din tot ceea ce spuneti?

La Michael Jackson s-a gandit cineva vreodata? Faptul ca si el e om? Faptul ca si el are sentimente, ca si voi? Nu cred, din moment ce plangeti pentru faptul ca el, a ajuns in sfarsit in Rai, unde are parte de paradisul pe care il merita cu prisosinta, dupa tot chinul prin care a trecut pentru a ne face pe noi, ceilalti, fericiti.

Viata lui a fost o viata plina de chinuri, inca din copilarie, care i-a fost rapita de tatal sau, care i-a speculat talentul incredibil, transformandu-l intr-o masina de facut bani. Viata de persoana publica iti rapeste orice urma de intimitate, insa Michael Jackson a fost mult mai mult decat o persoana publica. Faptul ca a fost prins dormind in pat cu copii nu insemna ca este pedofil, ci pur si simplu insemna ca inconjurat de toate lucrurile pe care el le-a urat cel mai mult in viata, care i-au rapit copilaria si bucuria , incerca sa gaseasca copilul din el.

Faptul ca s-a auto-distrus intr-un asemenea hal, din toate punctele de vedere, lucru care i-a adus si moartea nu insemna ca nu este intreg la minte. Insemna ca ura acea imagine a copilului mic, negru, cret, pe seama caruia tatal lui facea bani, si care in loc sa stea degeaba, sa se joace in parc, si sa fie bucuros, savurand viata ca orice copil normal, trebuia sa mearga la repetitii, la emisiuni, la concerte. Aceasta imagine, cu regretul ce o urma il bantuia noaptea, cand trebuia sa ia calmante ca sa poata sa adoarma. Aceasta imagine il bantuia cand se privea in oglinda, lucru ce l-a dus la toate operatiile estetice pe care le-a suferit. Aceasta imagine l-a facut sa isi poarte copii mascati pe strada, temandu-se atat de mult sa nu aiba si ei pe umeri acea povara pe care el, la randul lui, a avut-o. Aceasta imagine l-a facut sa isi construiasca acel Neverland, luat din desenele cu Peter Pan.

Voi, asa zisi fani care "il iubiti" pe acest Michael Jackson, plangand pentru moartea lui, nu faceti decat sa va inscrieti in categoria oamenilor pe care el i-a urat cel mai mult, cei care vroiau sa obtina bani, sa fie fericiti pe seama lui, negandindu-va o secunda ca poate o vesnicie in Rai este cel mai frumos lucru pe care il putea primi in dar de la Dumnezeu, dupa toata viata pe care a dus-o. Spunand ca nu trebuia sa se intample asa ceva, e ca si cum ati spune ca va pare rau ca cineva e fericit.

Aceasta vesnicie in Rai, alaturi de "retragerea lui", zile in care intreaga lume si-a intreptat gandul spre el acolo sus (imi imaginez un public absolut enorm, cu toti oamenii de pe globul pamantesc ovationandu-l), ma face si pe mine sa lacrimez, insa nu de tristete, ci de pura bucurie, din emotia de a vedea un asemenea lucru, chiar daca doar mi-l imaginez (spre deosebire de Michael care l-a vazut), si din perspectiva gandului ca in sfarsit, acest om primeste iubirea neconditionata, acolo in Rai, pe care chiar el a declarat de atatea ori (din moment ce si eu l-am auzit spunand) ca si-a dorit-o dintotdeauna, lumea iubindu-l doar pentru muzica lui, pentru dansul lui, pentru talentul lui, si nu pentru ca este om, ca si noi ceilalti.

Gandesc aceste lucruri dintr-un motiv cat se poate de simplu - ma pun in locul lui, si poate ca acum, dupa ce ati citit ceea ce am scris eu aici, realizati si voi sper, ca moartea lui nu este un motiv de tristete, si ca manifestandu-va tristetea pentru acest lucru nu faceti decat sa il intristati pe el.

Si apropo, cati dintre voi ii ascultau melodiile cat timp era viu, si cati dintre voi va gandeati la el zilnic atunci?

Eroul s-a intors.

Imaginati-va un drum singuratic prin desert, la apus, cand soarele este fix la orizont. Abia puteti privi spre soarele ce isi da ultima stralucire, inainte sa plece sa incalzeasca o alta parte a lumii, cand vedeti un mic punct negru in coroana lui. Puneti mana deasupra sprancenelor, ca sa puteti privi mai bine, si incet incet se distinge o silueta inegrita de razele ce o contureaza. Mersul lui ca de mars, ca de defilare, va umple usor usor de ceva magic, de inocenta, si parca grijile vietii dispar. Este el! Este eroul pe care il stiati. Nu conteaza ca muriti de sete, ca nu aveti bani in buzunar. Nu conteaza ca nu aveti slujba de vara, sau ca este criza financiara, ca tigarile costa bani, ca cismeaua este departe, ca va dor picioarele, ca s-a intunecat, ca parintii se intreaba unde sunteti.

Sau pentru mine, chiar nu conta. Pentru ca astazi, eroul s-a intors. Astazi, pentru o zi, mi-am retrait clipele in care eram eu, eroul, intr-un timp in care varsta, grijile vietii, si multe alte lucruri ma convinsesera si pe mine ca eroul s-a retras.

Desi acum picioarele ma dor, si sunt obosit, inca nu m-am culcat. Ma bucur inca de ziua de azi, si stiu ca si eroului i-a placut sa imi ia astazi locul :) .

sâmbătă, 27 iunie 2009

Uitandu-ma pe aici

Sunt atatea cantece care stau pe aici, asteptand sa fie, fie terminate, fie inregistrate, atatea precum toate gandurile care imi trec, sau chiar care nu imi trec prin cap. Le uit si-mi amintesc de ele, la fel de des precum scriu altele noi, la fel de des cum retraiesc versurile sau recant muzica lor, la fel de des cum ascult cate o melodie a unui artist care imi aduce aminte de prorpia varianta, la ceea ce el canta.
Cel mai rau este ca mainile care imi transpira peste un caiet sau peste tastatura, seara de seara, atunci cand ma pot aseza linistit pe scaun, si pot scrie o noua poveste imi aduc aminte ca visele se traiesc doar in timp ce dormi, si ca, ca om trebuie sa ma comfrunt cu lucruri cat se poate de verosimile, cum ar fi transpiratia in mijlocul verii, sau imposibilitatea de a inregistra in timp ce mama ta e acasa.

vineri, 26 iunie 2009

Life update

Stau, pasager, si ma uit pe geam cum zboara timpul pe langa mine. Schimbarea polilor magnetici - parerea oamenilor de stiinta; orarul meu foarte prost (ar trebui sa ma culc la 9 si sa ma scol la 4 dimineata sa invat precum colega mea Valentina) - parerea doamnei Stanciu, profa de mate; cand eram eu ca tine aveam timp berechet sa fac tot: sa invat, sa fac curat, sa ma joc - parerea mamei; planeta se scufunda - parerea domnului George Copos; blestemul Elodiei - parerea lui Dan Diaconescu, si as putea sa o tin asa pana maine... cert este ca eu vad pe pielea mea cum pur si simplu nu am destul timp. Si cu asteroidul care ne ameninta viata, si care spune ca va veni in 2012, chiar incep sa imi fac griji.

Fie ca e vorba de o noua idee ce imi izbeste capul, de a mesteri ceva anume, lucru ce se intampla odata la un minut, fie ca e vorba de timp pentru a face alte lucruri, fie ca e vorba de a savura atingerea unei palme fine, fie ca e vorba de a visa...timpul nu-mi ajunge. Si ma uit in jur, la cei carora le spun ideile, la cei care fac alte lucruri, la palma a carei atingere o savurez, sau la lumea care viseaza si tind sa cred ca eu sunt cel ce ramane in urma, si nu ca timpul se micsoreaza. Lucru pe care l-am mai facut de atatea ori.

Ce este insa diferit de data asta? Faptul ca de data asta voi opri timpul in loc.

miercuri, 3 iunie 2009

A citit intr-o carte...

Fragment dintr-un dialog de azi (eu sunt maro).
-Hai ma, vii si tu...a zis ca vrea sa mergem amandoi.
-Nu ma, lasa, mergi tu, distreaza-te. Eu am decis sa ma interiorizez.
-Pai nu e bine ma asa...e cel mai rau sa fi izolat, sa n-ai prieteni.
-Pai stiu, da daca nu am prieteni...
-Pai iti faci!
-Pai nu vreau.
-Mai stii ce ziceai atunci, care e idealul tau de fata?
-Era, nu mai e.
-Pai de ce?
-Pai nu mai am niciun ideal de fete.
-Da' cum ai ajuns la ideea asta? De la aia cu Gheorghidiu, ah?
-Nu, pai...am citit...intr-o carte, nu mai stiu cum se numea. Si erau acolo fel de fel de prostii, despre femei, dastea, si...mi-a trecut totul despre dragoste. Si nu mai vreau nici sa mor, cu armata, si asta...am zis ca daca vreau sa mor ma duc acolo in sectoru ala unde sunt tigani...
-Ferentari?
-Da, acolo...si dau intr-unu sa vezi cum sar toti sa ma bata...
Nu stiu de ce, dar pentru o secunda, parca mi s-a frant inima. Asa cum simteam si cand citeam cate o poezie de Bacovia.
Toti il fac cretin, pentru ca a scris despre "mortaciuni". Gluma, deja scrum, "ERA EMO". Pe mine ma face sa ma inmoi, si nu pentru frumusetea artei lui, sau pentru placerea de a citi asa ceva. Ma inmoi pentru ca n-as vrea sa stiu ce simtea acel om, cand a scris asa ceva. Sa fie poate empatie...

vineri, 29 mai 2009

Totuşi, e rău...

E frumos să vezi că eşti diferit de ceilalţi; ca toată lumea să îţi spună că eşti special; ca unii să îţi spună că şi-ar dori pe cineva ca tine, dar să te uiţi în jur şi să îţi pui problema dacă nu cumva eşti prost. Să stai să plângi pentru sufletul tău, şi să te convingi că eşti prost, prietenii spunând că eşti prost pentru că plângi, iar cei mari pentru că plângi pentru ceva ce la vârsta ta, nu există.

Totuşi, e frumos să crezi că poţi contrazice lumea care îţi spune că la vârste abia coapte de soarele vieţii, nu iei sufletul în joacă.
Să asişti la discuţii, şi să taci, spunandu-ţi in gând, că trebuie să fi diferit, dacă ai ceva de spus.

Şi e frumos să începi să te crezi special. Să te-numeri într-o lume pe care o crezi mai bună.

Totuşi, e rău e să realizezi că eşti singur în lumea ta.

marți, 26 mai 2009

Ce zic ochii tai?

As vrea sa stiu, macar o clipa, ce spun ochii tai. Daca sa ma bucur ca ii vad, sau sa ma ascund de ei. Daca sa ii privesc, sau sa ma prefac. Daca ma cauta, sau ma gasesc intamplator.

Si dac-ar fi sa-mi placa ce imi spun, as vrea sa imi sopteasca lin pe buze, in picatelele de soare, intinsi pe iarba, stralucind deasupra mea, si umplandu-ma de viata in fiecare seara, precum insusi soarele trezeste natura, in fiecare dimineata.

duminică, 24 mai 2009

Si va fi la fel.

M-am convins.

sâmbătă, 23 mai 2009

Ce am...

Mi-e frica...mi-e pur si simplu frica, de fiecare data. Parca pleci, si nu ne mai vedem niciodata. Eu nu mai sunt eu, tu nu mai esti tu, asa cum s-a intamplat data trecuta.
Si nu e nimeni caruia sa ii urlu dupa ajutor.

Eram atat de pierdut, incat nici curajul de a ma mai uita spre tine, de a iti spune ceva, nu-l mai aveam. Ma simteam atat de naiv, pentru ca, desi pot raspunde la alte milioane de intrebari, nu puteam gasi raspunsul la cea mai simpla dintre ele - de ce? ...atat de naiv, pentru ca pot sa fac o astfel de "afacere"...sa ofer atat si sa nu primesc nimic.

Pot sa ma uit in jur, si sa zambesc aprobator la tot ce vad, dar nu pot sa fiu unul dintre ei. Tocmai de aceea as vrea sa privim si sa zambim impreuna. Si nu incerc sa nu ma grabesc pentru ca nu sunt punctual. O fac pentru ca as vrea sa opresc timpul in loc...

vineri, 22 mai 2009

Cele doua cateluse

Pe cea GRI o tineam in brate,
Pe cea NEAGRA o vroiam.
Cand sa aleg, m-am trezit.

joi, 14 mai 2009

Stergand praful de pe CD-uri

Era melodia pe care o ascultam acasa inainte sa plec la scoala.Era singura melodie pe care o aveam pe telefon, si pe care o ascultam pe drum spre scoala, pe drum de la scoala, si, seara tarziu, la calculator la casti.Era melodia pe care o aveam ca alarma la telefon, si care ma scula in fiecare dimineata.Era melodia pe care asteptam metroul.Era melodia care imi descria prezentul.

Ceva dramatic in linia melodica ma facea sa ma inmoi.Refrenul imi dadea cuvintele cu care sa imi explic ce era cu mine.Era ca o coloana sonora pentru ceea ce traiam in acel moment. Imi spunea fix ce imi era cel mai frica sa aud. Ca sunt singur in asta. Ca era cum va fi mereu, undeva prea departe pentru mine ca sa pot ajunge. Asta ma rupea in doua.

Retin perfect martea ploioasa, in care abia iesisem de la scoala. Tocmai imi pornisem muzica in casti, cand o colega ma intreaba - ce asculti? - imi ia casca din mana, si o baga in ureche. Dupa 10 secunde imi spune - ce melodie trista...de ce asculti asa ceva?. N-am stiut ce sa ii raspund. Am spus - mie imi place.

Dar asa era.Eram trist.Mai mult decat trist.

luni, 11 mai 2009

Mirosea a vara

Lumea iese din casa, si impanzeste orasul pana noaptea, tarziu.Zambete, lucruri noi de povestit, zile pline, prea pline.

Nimeni si nimic nu isi va gasi timp pentru mine.
Voi bate aceleasi alei pline de fete si baieti, exclus din peisaj.

joi, 7 mai 2009

Hurry up and wait...

Saptamana asta a fost o serie de grabeste-te degeaba.
Vina?E numai a mea din nou, pentru ca pur si simplu nu invat ca mai nimic din ce ma inconjoara acum nu merita pasarea mea.Tot sper ca apare lucrul care o merita, si nu vreau sa imi invat lectia pe care sa o aplic gresit chiar atunci.
Curios, caci iata, si eu sunt roman...

joi, 23 aprilie 2009

Printre plopii fara sot si papuci

Ma plimbam in weekend pe strazile Iasiului, orasul in care orice incaltare e papuc, orasul teiului lui Eminescu, sau al plopilor fara sot, orasul unde lumea inca iese la promenada pe bulevardul Stefan Cel Mare, si orasul in care inca te mai poti plimba cu tramvaiele vechi, nemtesti, ce erau odata si aici, in Bucuresti.

Ma uitam in jur, si admiram cladirile invelite in placute mici de gresie, ce desenau pe ele diferite forme, in culori pale, sterse de vreme, ce ma duceau undeva departe, in copilarie.Caci tin minte fotografiile pe care le gaseam prin almanahurile ce zaceau in debaraua de pe holul meu, care a disparut si ea, odata cu o buna parte din copilaria de care spuneam, si in care admiram imortalizate aceleasi modele old-school, ale unor fabrici de paine, tesatorii, uzine, si alte simboluri, ale timpurilor in care Romania inca avea o revista "Romania Pitoreasca".

Mergand lent, pe bulevard, vedeam cupluri trecute de prima tinerete, imbracate ca de carnaval, care mai de care mai asortate, tinandu-se de mana, facand promenada de duminica dupa-amiaza, ce se pierdeau in imaginea veche a orasului.Printre ei, zaream tineri, imbracati dupa moda vremurilor actuale, care, la randul lor se tineau de mana, si se sarutau cu foc pe la colturi, pe banci, pe malul raului al carui nume nu am reusit sa il retin - captivat, poate, de mireasma aceasta dragastoasa, ce ma gadila si pe mine, undeva inauntru.

Gadilatul asta nu ma facea sa zambesc, dar imi dadea o buna stare, una pe care nu o am des.Mi-as fi dorit sa fac si eu parte din acel peisaj, sa am pe cineva care sa ma stranga la piept si sa ma sarute cu foc, asa cum doar pe strazile acelea se putea.Stateam in statia tramvaiului 6, pierdut in aceasta reverie, incercand sa o savurez ca si cum ar fi reala, cand m-a trezit sunetul tramvaiului ce venise in statie.

M-am urcat in el si am revazut scaunele imbracate in piele, masutele mici dintre ele, butoanele albe, mari, cu un text in germana deasupra, pe care niciodata nu l-am inteles dar pe care il citeam mereu, si acele vagoane mici, separate intre ele.M-am plimbat apoi prin Copou, parcul unde inca zace teiul lui Eminescu, cu gandul inca la acea reverie din care ma trezise tramvaiul, si cu o durere de picioare pe care incepeam sa o simt, dupa atata mers.Dupa un scurt tur al parcului, printre copiii ce se intreceau pe biciclete, m-am urcat intr-un taxi si m-am intors la apartamentul in care am stat, pentru un bine meritat somn.

Si iata-ma intors acum, inca simtind briza aceea ce imi gadila buzele.

joi, 2 aprilie 2009

Copacul inflorit de langa ghena

Noaptea trecuta, inainte sa ma culc, simteam, mai mult ca de obicei, nevoia de a deschide fereastra camerei.Sa fi fost cerul aprins, ce se zarea undeva in spate, printre blocurile cu lumina stinsa, la ora 2 noaptea, intr-o marti?
Nu, pentru ca indata ce am deschis fereastra, am inchis ochii, poate orbit de mirosul si caldura ce veneau de afara.Acel miros trezea mai degraba ceva inauntrul meu, si mai putin ceva legat de aromele de corcodus inflorit, ce imi gadilau nasul.

Incepusem sa simt o mancarime ciudata pe buze, de care puteam scapa doar cu un sarut.Cu ochii inchisi ma vedeam pe banca de la celalalt bloc, singur cu tine acolo, uitati de cei din jur.Capul tau se rezema moale pe umarul meu.Cu mana dreapta ti-l strangeam la piept, strivindu-ti buzele pe care apoi le sarutam cu atata pofta.Pentru un timp, nu mai exista noapte tarzie, caldura, ora de venit acasa, si aceasta imagine in gandul meu.Pentru ca era reala.

Dar pisica neagra care a tasnit de pe un tomberon de la ghena de alaturi, probabil certandu-se violent cu o alta de sub o masina m-au trezit.Mi-am dat seama ca nimic din ce vedeam nu exista.Am inchis geamul, si din nou, m-am asezat in pat.Avea sa fie ultima zi, cel putin pentru o perioada, cand voi mai face asta inainte sa dorm.

joi, 26 martie 2009

Perna mea...

Stau fara sa adorm, in nopti tarzii, si privesc tavanul.Asta fac de cateva zile incoace.Poate pentru ca in stanga este doar perna goala, pe care inca o mai strang in brate uneori, sperand ca asa voi putea sa adorm mai repede.Sau poate pentru ca si mai in stanga este patul gol, care asteapta sa ii fie incalzita putin salteaua, ca si interiorul meu.

Dar in sus nu vad tavanul, cu zugraveala lui alba si liniile negre ale jaluzelei.In sus vad cerul negru, si bolta cereasca plina de stele.Si privind in jos, ma vad pe mine, poate peste 5, 7, 10 ani...stand in pat, in timpul noptii, si privind din nou, cerul.Dar ma uit in stanga mea, si acolo te vad pe tine.

Doar imaginea ta, acolo, poate sa acopere amintirile fumurii, neclare, de acum 13, 14 ani, cand eram trezit de tipete sfasietoare, si trebuia sa urmaresc lucruri pe care niciodata nu le-am inteles, si nu o sa le inteleg. Eram un simplu copil, fara vina.Pana in momentul in care cutterul portocaliu de la 7:30, cu stirile ProTv din sport pe fundal mi-au taiat copilaria.

Numai mainile tale calde si moi, si trupul tau pe care il tin in brate ma fac sa ma simt implinit, pentru momentele in care sabia mea de jucarie, din lemn, impartea lacrimi in stanga si in dreapa.

Numai respiratia ta lenta, calma si calda imi poate sterge din minte simfonia violenta si rece de zgomote, urlete si pumni ce rasunau a tunete.

Numai pleoapele tale, asternute peste ochii tai minunati pot sa traga perdeaua peste fanta de intuneric ce se vede sub mine.

Doar ce simt pentru tine poate sa ma razbune pentru ce n-a simtit nimeni.Un nimeni.

Doar parfumul respiratiei tale poate sa imi scoata din nas vaporii otetiti.

Doar buzele tale, ce ma saruta, pot sa imi vindece ranile, de care niciodata nu m-am vaitat, dar pe care le am.

Inca sper ca, macar odata, voi avea ocazia sa transform visul in realitate, pentru fiecare cosmar din care nici pumnii nu m-au trezit, ca sa nu vorbesc de ciupit.

Dar tu nu stii asta.Nimeni nu stie asta.Nimanui nu ii pasa asta.Pentru ca fiecare vrea ce nu are, sau ce n-a avut.Si mainile ce imi freaca ochii, imi spulbera totodata si imaginea pe care vreau atat sa o traiesc.Si ma intorc cu capul spre perna, il acopar cu patura, si incerc din nou sa adorm.A doua zi sunt din nou, doar Bazgan Andrei Sabin, al doilea elev la catalog.

marți, 24 martie 2009

Roackarii

Pai a cam trecut ceva timp de cand n-am sters prafu de pe paginile astea.Asta pentru ca am facut alte treburi, care m-au tinut ocupat.
Dragi copii, azi Bazi va zice o poveste.
Hai sa vorbim de..."roackeri".Nu, nu vorbim de persoanele care asculta rock.Vorbim de "roackeri".
Cunosc un roackar care trebuie sa isi diversifice gusturile muzicale.Asta pentru ca hanoracul cu Metallica este biodegradabil, si faptul ca il poarta zilnic de cand il stiu ii sporeste putrefactia.
Da, asa m-am gandit si eu.Are mai multe la fel.Insa urmele de pizza de anu trecut, de la Pizza Hut sunt aceleasi.Si nu cred ca s-au hotarat astia sa faca editie speciala Death Magnetic cu urme de salam pe ele.
Credeam ca poate nu are bani de altul.Lucruri ca astea se intampla, si nu e nimeni de invinovatit.Mama imi aduce mereu aminte de chestia asta.Si chiar incepuse sa imi fie mila de el.Pana cand odata l-am impins intr-un gard, si din buzunar i-a cazut prin gaura pe care a facut-o cu tigara cand a fumat prima oara acum 2 ani, si care datorita faptului ca s-a ingrasat mult de atunci s-a facut de vreo 10 cm i-a cazut un Ipod classic, 60 giga, alb.Atunci m-am convins.Si m-am simtit si oarecum isteric, pentru ca de vreo 2 ani ii dau bani sa isi ia tigari, desi inca imi lipesc capul de vitrina la Diverta cand vad un mp3 player cu touch screen la 3 milioane.

Faza e ca hanoracu lui e ca un fel de buletin pentru tipul asta.Are atatea pete, ca de exemplu, daca face un accident si e inconstient, ii poti afla grupa sanguina doar prelevand putin sange de pe maneca dreapta, si facandu-i o analiza.Varsta?Te uiti la urmele de tort care incep fix de sub gat, si merg incet incet, din 2 in 2 cm spre burta; asta pentru ca a crescut in inaltime de la an la an, si de fiecare data bucata de tort ii cadea din ce in ce mai jos. Aflii si cum il cheama usor, daca ai norocu sa cada pe burta, sau daca poti sa il intorci, odata cazut pe spate. Asta pentru ca odata i-am scris cu pasta corectoare pe spate "Conopida e Gay". Abia acum imi dau seama ca asa ii aflii si orientarea sexuala...desi daca e desfigurat de accident, la prima vedere ai gresi sigur, daca te iei dupa podoaba capilara care trece de umeri.

Odata, la ziua mea, am dat caloriferul la maxim in Iunie.Ma gandeam ca asa, ori transpira si se vaporizeaza hanoracul - un fel de o a doua intemeiere a bisericii, pentru ca banuiesc ca se vaporiza sub forma de limbi de foc (odata l-am stropit cu benzina, ca sa luam mirosul de peste pe care il prinsese dupa ce scapase un MCFilet`o`Fish pe el). Pana la urma, tipu si-a dat jos hanoracu. Dar n-am observat prea curand.Ghiciti ce avea pe sub!Exact.Tricou cu Metallica.

Elevul parazit

Are note mai mari ca tine. Vorbeşte cu tine in ore, dar tu eşti cel pedepsit. Te injură atunci când iţi uiţi cartea de Engleză, pe care oricum el ţi-ar fi luat-o.Nu poate să şi-o care singur, căci geanta Converse nu este destul de incăpătoare. Îl hraneşti zilnic cu jumate din pachetul tău, pentru ca aşa este omeneşte. Este des înfometat, căci îşi cheltuie banii pe tricouri Pull&Bear. Îi dai pachetul tău de şerveţele umede extra soft ca să îşi şteargă adidaşii albi, căci doar nu se cuvine să stea cu ei murdari, deşi afară plouă. Normal că nu are pix, să scrie. De ce şi-ar lua unul, deşi ţi-l cere pe al tău de 1 săptămână? Sticla de apă nu ar fi decât un surplus de greutate pentru umărul lui, la care are febră musculară, căci vine de la sală. În fiecare pauză îţi cere gumă de mestecat. Fie nu ii place gustul de cafea ce i-a rămas după cea cumpărată pe banii tăi, fie trebuie sa aibă o respiraţie de gheaţă. Nu poţi să-l refuzi, doar mergi pe principiul îţi dau când am, deşi el nu are niciodată. Pe scurt, este elevul parazit. Trăieşte peste tot, pe seama ta, prin instituţiile şcolare. Nu este doar un elev-parazit, ci şi un parazit-elev. Peste câţiva ani, el va fi unul dintre parlamentarii somnoroşi, sau mai ştiu eu ce altă funcţie importantă – şi anume un mare parazit. Dar nu dispera. Atunci va trăi pe seama intregii ţări, şi nu iţi va mai consuma guma.

joi, 22 ianuarie 2009

Multumesc, si cu placere

Mi-am cerut scuze.Dar a fost vina mea?
Poate gandurile tale, zburand in alta parte, ma opreau pe mine, intr-un fel, sa pot privi departe.Poate am stiut, ca niciodata nu pot fi luat in serios, cu 6 ani in plus marcandu-ti trecutul.Poate in tot acel timp am simtit ca te legi mereu de slabiciunea mea, din cauza obsesiei penru a ta.

Un singur lucru am facut in plus fata de tine.Eu am crezut ca pot.Tu nici nu ai vrut sa poti.Ai vrut doar sa pot eu.Doar eu.