joi, 23 aprilie 2009

Printre plopii fara sot si papuci

Ma plimbam in weekend pe strazile Iasiului, orasul in care orice incaltare e papuc, orasul teiului lui Eminescu, sau al plopilor fara sot, orasul unde lumea inca iese la promenada pe bulevardul Stefan Cel Mare, si orasul in care inca te mai poti plimba cu tramvaiele vechi, nemtesti, ce erau odata si aici, in Bucuresti.

Ma uitam in jur, si admiram cladirile invelite in placute mici de gresie, ce desenau pe ele diferite forme, in culori pale, sterse de vreme, ce ma duceau undeva departe, in copilarie.Caci tin minte fotografiile pe care le gaseam prin almanahurile ce zaceau in debaraua de pe holul meu, care a disparut si ea, odata cu o buna parte din copilaria de care spuneam, si in care admiram imortalizate aceleasi modele old-school, ale unor fabrici de paine, tesatorii, uzine, si alte simboluri, ale timpurilor in care Romania inca avea o revista "Romania Pitoreasca".

Mergand lent, pe bulevard, vedeam cupluri trecute de prima tinerete, imbracate ca de carnaval, care mai de care mai asortate, tinandu-se de mana, facand promenada de duminica dupa-amiaza, ce se pierdeau in imaginea veche a orasului.Printre ei, zaream tineri, imbracati dupa moda vremurilor actuale, care, la randul lor se tineau de mana, si se sarutau cu foc pe la colturi, pe banci, pe malul raului al carui nume nu am reusit sa il retin - captivat, poate, de mireasma aceasta dragastoasa, ce ma gadila si pe mine, undeva inauntru.

Gadilatul asta nu ma facea sa zambesc, dar imi dadea o buna stare, una pe care nu o am des.Mi-as fi dorit sa fac si eu parte din acel peisaj, sa am pe cineva care sa ma stranga la piept si sa ma sarute cu foc, asa cum doar pe strazile acelea se putea.Stateam in statia tramvaiului 6, pierdut in aceasta reverie, incercand sa o savurez ca si cum ar fi reala, cand m-a trezit sunetul tramvaiului ce venise in statie.

M-am urcat in el si am revazut scaunele imbracate in piele, masutele mici dintre ele, butoanele albe, mari, cu un text in germana deasupra, pe care niciodata nu l-am inteles dar pe care il citeam mereu, si acele vagoane mici, separate intre ele.M-am plimbat apoi prin Copou, parcul unde inca zace teiul lui Eminescu, cu gandul inca la acea reverie din care ma trezise tramvaiul, si cu o durere de picioare pe care incepeam sa o simt, dupa atata mers.Dupa un scurt tur al parcului, printre copiii ce se intreceau pe biciclete, m-am urcat intr-un taxi si m-am intors la apartamentul in care am stat, pentru un bine meritat somn.

Si iata-ma intors acum, inca simtind briza aceea ce imi gadila buzele.

joi, 2 aprilie 2009

Copacul inflorit de langa ghena

Noaptea trecuta, inainte sa ma culc, simteam, mai mult ca de obicei, nevoia de a deschide fereastra camerei.Sa fi fost cerul aprins, ce se zarea undeva in spate, printre blocurile cu lumina stinsa, la ora 2 noaptea, intr-o marti?
Nu, pentru ca indata ce am deschis fereastra, am inchis ochii, poate orbit de mirosul si caldura ce veneau de afara.Acel miros trezea mai degraba ceva inauntrul meu, si mai putin ceva legat de aromele de corcodus inflorit, ce imi gadilau nasul.

Incepusem sa simt o mancarime ciudata pe buze, de care puteam scapa doar cu un sarut.Cu ochii inchisi ma vedeam pe banca de la celalalt bloc, singur cu tine acolo, uitati de cei din jur.Capul tau se rezema moale pe umarul meu.Cu mana dreapta ti-l strangeam la piept, strivindu-ti buzele pe care apoi le sarutam cu atata pofta.Pentru un timp, nu mai exista noapte tarzie, caldura, ora de venit acasa, si aceasta imagine in gandul meu.Pentru ca era reala.

Dar pisica neagra care a tasnit de pe un tomberon de la ghena de alaturi, probabil certandu-se violent cu o alta de sub o masina m-au trezit.Mi-am dat seama ca nimic din ce vedeam nu exista.Am inchis geamul, si din nou, m-am asezat in pat.Avea sa fie ultima zi, cel putin pentru o perioada, cand voi mai face asta inainte sa dorm.