luni, 29 iunie 2009

O poveste

E intuneric, dar televizorul lumineaza camera ca si pomul de Craciun. In spatele perdelei joase se vad lumini reflectate in zapada ce a acoperit totul. Caloriferul bagat in priza, cu o pereche de pantaloni uzi asezata pe el, abia daca reuseste sa faca fata, cu toti "comis-voiajorii" ce intra pe usa, fara sa bata, cu o sticla in mana, dorind si ei sa arate tuturor, victoriosi, ca sunt fericiti. Spun victoriosi, pentru ca fiecare are o misiune in aceasta seara. Misiunea lor - sa se distreze. Calea lor? Jack Daniels, Sange de Taur, Votka, Whiskey, Bere. Punct ochit, punct lovit. Misiunea mea? Sa fiu fericit. Punctul meu ochit? Niciunul. Pentru prima oara vreau ceva si nu ma gandesc cum o sa ajung acolo.

Liniile de pe cearseaf o sa imi arate calea, bataile cu perne or sa incerce sa ma impiedice, si sufletul o sa imi indice victoria. Si asta este doar o poveste ce imi vine in cap, atunci cand ascult ce si voi auziti acum, pe fundal.

duminică, 28 iunie 2009

Moartea lui Michael Jackson.

Ei, uite ca am ajuns sa scriu si un post despre un astfel de eveniment. Dar, cum toata lumea se baga in seama, cum toti au scris, cu cuvinte ce nu sunt ale lor, sau au vorbit cu guri ce nici ele nu le apartin, despre acest lucru, va anunt inca de pe acum, ca acest post nu va fi unul dintre acestea. Nu voi scrie aici nu stiu ce "REST IN PEACE", nu ma voi plange de cat de trist sunt pentru moartea lui, sau nu voi copia lucruri pe care le-am auzit la stiri. Asta pentru ca nu sunt trist. Urmatoarele lucruri, pe cat de socante or sa vi se para, pe atat de adevarate sunt, si va vor starni in minte din ce in ce mai multe controverse legate de cat de inuman sunt eu, toate din cauza voastra (incep sa sun ca si Dan Diaconescu).

Ca sa nu va sochez prea tare, si ca sa ma scutesc de anumite aprecieri urate legate de mine, va spun de la inceput legatura mea cu artistul, care "tocmai ne-a parasit".

De mic copil, am auzit de la mama, de la televizor, de la lume despre acest absolut fenomenal artist, si de indata ce l-am vazut prima oara la televizor, imaginea lui mi-a ramas intiparita in minte. Vazand lucrurile ce mi se par inca absolut imposibile pe care le facea, show-ul pe care il oferea, isteria pe care o declansa in randul fanilor, si nenumaratele documentare despre recordurile pe care le-a stabilit acesta mi-au adus in suflet un respect extraordinar, pentru acest om, pe care multi dintre voi il considerau un pedofil cat era in viata.
Din punct de vedere al muzicii lui, nu l-am ascultat niciodata intentionat, din simplul fapt ca traiesc in prezent, si fac parte dintr-o generatie cu muzica ei, stilurile ei si imaginile ei. Si moartea lui nu m-a facut sa il ascult si sa realizez abia acum ce mare artist a fost, si sa ma plang, fie din snobism (Romania - in topul european al celor mai pline de snobi tari) pentru ca asa face lumea, fie din suflet, pentru ca abia acum realizati ce a pierdut lumea. Din contra. Gandul ca o persoana a ajuns in rai, locul fericirii eterne, al lipsei de griji, al iubirii neconditionate, lucruri pe care orice persoana le-ar dori, ma face sa lacrimez cu sufletul plin de bucurie pentru Michael Jackson.

DA, SUNT BUCUROS, PENTRU CA ACEST EVENIMENT ESTE CEL MAI FRUMOS DAR PE CARE IL PUTEA PRIMI ACEST OM DE LA DUMNEZEU
Pana a explica ce am spus mai sus, sa va explic voua de ce plangeti voi. Pentru ca sunteti niste lacomi! De ce imi permit sa va fac lacomi? Pai sa citez cativa fani, ce se declara absolut sfasiati de moartea lui Michael Jackson:

"Am auzit la stiri ca a murit, si pur si simplu nu credeam. Ma gandeam ca o sa il vad anu asta din nou pe scena, imi aminteam cat de bine m-am simtit in 1992 cand am fost la concert si l-am vazut, si cand am auzit ca a murit pur si simplu nu mi-a venit sa cred."

"Muzica lui ma facea sa ma simt extraordinar. Eu nu pot sa cred ca a murit, nu pot..."

Etc....recunoasteti aceste lucruri, nu? Le vedeti des zilele astea la tv, sau poate le ganditi chiar voi. Observati acum, ca v-am atras atentia mai devreme, lacomia din tot ceea ce spuneti?

La Michael Jackson s-a gandit cineva vreodata? Faptul ca si el e om? Faptul ca si el are sentimente, ca si voi? Nu cred, din moment ce plangeti pentru faptul ca el, a ajuns in sfarsit in Rai, unde are parte de paradisul pe care il merita cu prisosinta, dupa tot chinul prin care a trecut pentru a ne face pe noi, ceilalti, fericiti.

Viata lui a fost o viata plina de chinuri, inca din copilarie, care i-a fost rapita de tatal sau, care i-a speculat talentul incredibil, transformandu-l intr-o masina de facut bani. Viata de persoana publica iti rapeste orice urma de intimitate, insa Michael Jackson a fost mult mai mult decat o persoana publica. Faptul ca a fost prins dormind in pat cu copii nu insemna ca este pedofil, ci pur si simplu insemna ca inconjurat de toate lucrurile pe care el le-a urat cel mai mult in viata, care i-au rapit copilaria si bucuria , incerca sa gaseasca copilul din el.

Faptul ca s-a auto-distrus intr-un asemenea hal, din toate punctele de vedere, lucru care i-a adus si moartea nu insemna ca nu este intreg la minte. Insemna ca ura acea imagine a copilului mic, negru, cret, pe seama caruia tatal lui facea bani, si care in loc sa stea degeaba, sa se joace in parc, si sa fie bucuros, savurand viata ca orice copil normal, trebuia sa mearga la repetitii, la emisiuni, la concerte. Aceasta imagine, cu regretul ce o urma il bantuia noaptea, cand trebuia sa ia calmante ca sa poata sa adoarma. Aceasta imagine il bantuia cand se privea in oglinda, lucru ce l-a dus la toate operatiile estetice pe care le-a suferit. Aceasta imagine l-a facut sa isi poarte copii mascati pe strada, temandu-se atat de mult sa nu aiba si ei pe umeri acea povara pe care el, la randul lui, a avut-o. Aceasta imagine l-a facut sa isi construiasca acel Neverland, luat din desenele cu Peter Pan.

Voi, asa zisi fani care "il iubiti" pe acest Michael Jackson, plangand pentru moartea lui, nu faceti decat sa va inscrieti in categoria oamenilor pe care el i-a urat cel mai mult, cei care vroiau sa obtina bani, sa fie fericiti pe seama lui, negandindu-va o secunda ca poate o vesnicie in Rai este cel mai frumos lucru pe care il putea primi in dar de la Dumnezeu, dupa toata viata pe care a dus-o. Spunand ca nu trebuia sa se intample asa ceva, e ca si cum ati spune ca va pare rau ca cineva e fericit.

Aceasta vesnicie in Rai, alaturi de "retragerea lui", zile in care intreaga lume si-a intreptat gandul spre el acolo sus (imi imaginez un public absolut enorm, cu toti oamenii de pe globul pamantesc ovationandu-l), ma face si pe mine sa lacrimez, insa nu de tristete, ci de pura bucurie, din emotia de a vedea un asemenea lucru, chiar daca doar mi-l imaginez (spre deosebire de Michael care l-a vazut), si din perspectiva gandului ca in sfarsit, acest om primeste iubirea neconditionata, acolo in Rai, pe care chiar el a declarat de atatea ori (din moment ce si eu l-am auzit spunand) ca si-a dorit-o dintotdeauna, lumea iubindu-l doar pentru muzica lui, pentru dansul lui, pentru talentul lui, si nu pentru ca este om, ca si noi ceilalti.

Gandesc aceste lucruri dintr-un motiv cat se poate de simplu - ma pun in locul lui, si poate ca acum, dupa ce ati citit ceea ce am scris eu aici, realizati si voi sper, ca moartea lui nu este un motiv de tristete, si ca manifestandu-va tristetea pentru acest lucru nu faceti decat sa il intristati pe el.

Si apropo, cati dintre voi ii ascultau melodiile cat timp era viu, si cati dintre voi va gandeati la el zilnic atunci?

Eroul s-a intors.

Imaginati-va un drum singuratic prin desert, la apus, cand soarele este fix la orizont. Abia puteti privi spre soarele ce isi da ultima stralucire, inainte sa plece sa incalzeasca o alta parte a lumii, cand vedeti un mic punct negru in coroana lui. Puneti mana deasupra sprancenelor, ca sa puteti privi mai bine, si incet incet se distinge o silueta inegrita de razele ce o contureaza. Mersul lui ca de mars, ca de defilare, va umple usor usor de ceva magic, de inocenta, si parca grijile vietii dispar. Este el! Este eroul pe care il stiati. Nu conteaza ca muriti de sete, ca nu aveti bani in buzunar. Nu conteaza ca nu aveti slujba de vara, sau ca este criza financiara, ca tigarile costa bani, ca cismeaua este departe, ca va dor picioarele, ca s-a intunecat, ca parintii se intreaba unde sunteti.

Sau pentru mine, chiar nu conta. Pentru ca astazi, eroul s-a intors. Astazi, pentru o zi, mi-am retrait clipele in care eram eu, eroul, intr-un timp in care varsta, grijile vietii, si multe alte lucruri ma convinsesera si pe mine ca eroul s-a retras.

Desi acum picioarele ma dor, si sunt obosit, inca nu m-am culcat. Ma bucur inca de ziua de azi, si stiu ca si eroului i-a placut sa imi ia astazi locul :) .

sâmbătă, 27 iunie 2009

Uitandu-ma pe aici

Sunt atatea cantece care stau pe aici, asteptand sa fie, fie terminate, fie inregistrate, atatea precum toate gandurile care imi trec, sau chiar care nu imi trec prin cap. Le uit si-mi amintesc de ele, la fel de des precum scriu altele noi, la fel de des cum retraiesc versurile sau recant muzica lor, la fel de des cum ascult cate o melodie a unui artist care imi aduce aminte de prorpia varianta, la ceea ce el canta.
Cel mai rau este ca mainile care imi transpira peste un caiet sau peste tastatura, seara de seara, atunci cand ma pot aseza linistit pe scaun, si pot scrie o noua poveste imi aduc aminte ca visele se traiesc doar in timp ce dormi, si ca, ca om trebuie sa ma comfrunt cu lucruri cat se poate de verosimile, cum ar fi transpiratia in mijlocul verii, sau imposibilitatea de a inregistra in timp ce mama ta e acasa.

vineri, 26 iunie 2009

Life update

Stau, pasager, si ma uit pe geam cum zboara timpul pe langa mine. Schimbarea polilor magnetici - parerea oamenilor de stiinta; orarul meu foarte prost (ar trebui sa ma culc la 9 si sa ma scol la 4 dimineata sa invat precum colega mea Valentina) - parerea doamnei Stanciu, profa de mate; cand eram eu ca tine aveam timp berechet sa fac tot: sa invat, sa fac curat, sa ma joc - parerea mamei; planeta se scufunda - parerea domnului George Copos; blestemul Elodiei - parerea lui Dan Diaconescu, si as putea sa o tin asa pana maine... cert este ca eu vad pe pielea mea cum pur si simplu nu am destul timp. Si cu asteroidul care ne ameninta viata, si care spune ca va veni in 2012, chiar incep sa imi fac griji.

Fie ca e vorba de o noua idee ce imi izbeste capul, de a mesteri ceva anume, lucru ce se intampla odata la un minut, fie ca e vorba de timp pentru a face alte lucruri, fie ca e vorba de a savura atingerea unei palme fine, fie ca e vorba de a visa...timpul nu-mi ajunge. Si ma uit in jur, la cei carora le spun ideile, la cei care fac alte lucruri, la palma a carei atingere o savurez, sau la lumea care viseaza si tind sa cred ca eu sunt cel ce ramane in urma, si nu ca timpul se micsoreaza. Lucru pe care l-am mai facut de atatea ori.

Ce este insa diferit de data asta? Faptul ca de data asta voi opri timpul in loc.

miercuri, 3 iunie 2009

A citit intr-o carte...

Fragment dintr-un dialog de azi (eu sunt maro).
-Hai ma, vii si tu...a zis ca vrea sa mergem amandoi.
-Nu ma, lasa, mergi tu, distreaza-te. Eu am decis sa ma interiorizez.
-Pai nu e bine ma asa...e cel mai rau sa fi izolat, sa n-ai prieteni.
-Pai stiu, da daca nu am prieteni...
-Pai iti faci!
-Pai nu vreau.
-Mai stii ce ziceai atunci, care e idealul tau de fata?
-Era, nu mai e.
-Pai de ce?
-Pai nu mai am niciun ideal de fete.
-Da' cum ai ajuns la ideea asta? De la aia cu Gheorghidiu, ah?
-Nu, pai...am citit...intr-o carte, nu mai stiu cum se numea. Si erau acolo fel de fel de prostii, despre femei, dastea, si...mi-a trecut totul despre dragoste. Si nu mai vreau nici sa mor, cu armata, si asta...am zis ca daca vreau sa mor ma duc acolo in sectoru ala unde sunt tigani...
-Ferentari?
-Da, acolo...si dau intr-unu sa vezi cum sar toti sa ma bata...
Nu stiu de ce, dar pentru o secunda, parca mi s-a frant inima. Asa cum simteam si cand citeam cate o poezie de Bacovia.
Toti il fac cretin, pentru ca a scris despre "mortaciuni". Gluma, deja scrum, "ERA EMO". Pe mine ma face sa ma inmoi, si nu pentru frumusetea artei lui, sau pentru placerea de a citi asa ceva. Ma inmoi pentru ca n-as vrea sa stiu ce simtea acel om, cand a scris asa ceva. Sa fie poate empatie...