duminică, 20 septembrie 2009

Doar una din greutatile vietii

Cel mai greu mi-e sa ma las prada somnului, dupa ce fac ceva ce stiu ca doare. Si asta pentru ca in vis, toate retinerile dispar; nu mai este niciun gand care sa te distraga, spunandu-ti ca ceva anume s-a dus, si nu are rost sa te gandesti la el; orice lucru poate fi adevarat, nimic nu pare ireal, si chiar si o poveste scrisa intr-o carte a carei pagini le rupi cu mana ta poate fi reala pentru o noapte. Si ironia vietii, cel putin pentru mine, face ca acest lucru sa se intample mereu, si nu ma lasa balta niciodata.

Ca tot pomenisem de "o carte cu povesti", e foarte usor sa spui ca nu iti place acea poveste. La fel de usor e si sa iei cartea, sa o arunci pe geam, precum un copil suparat, in ziua de Craciun, ca nu a primit ce si-a dorit. Dar e foarte greu sa stii, ca atunci cand o arunci, distrugi toata munca si sufletul ce l-a depus cel ce a scris pagina cu pagina, cuvant cu cuvant, in cartea dorintelor sale, in fiecare moment cand viata nu i-a oferit decat lacrimi, dezamagiri si tristete. E greu, da...dar totul devine usor de inteles cand si tu, la randul tau, ai undeva scrisa o carte a dorintelor...cand si tu, la randul tau, esti un autor, ce isi noteaza pe furis, dorinta cu dorinta, intr-un caiet, ca atunci cand le va avea, sa isi aminteasca cat si le-a dorit, si sa poata fi fericit cu adevarat.

Lucrul asta nu l-am inventat eu azi dimineata. Lumea se invarte in jurul axei sale de mult. Si il stiam si ieri.

Ce nu stiam insa, e ca nici chiar eu, nu ma pot concentra sa citesc o carte de povesti atunci cand televizorul e dat tare, si am pierdut telecomanda. Si am aflat din nou, ca in cazul asta, cartea de povesti nu isi astepta randul, cumintica, pe raftul de biblioteca, rabdatoare ca tu sa opresti televizorul. Din contra, ea are lucruri de spus, si nu ai ce sa faci. Ori o citesti cu televizorul pornit, si nu intelegi nimic din ea, ori, o asezi pe raftul librariei.

Si facand asta, nu faci decat sa treci inca ceva pe lista cartilor ce nu ai reusit sa le citesti, si pe care, daca vei mai avea vreodata ocazia, iti vei dori sa le citesti, asa cum se cuvine.

Dar cartile nu stau pe rafturile librariilor, ci se vand.
Cu toate astea, am trecut aceasta carte, pe lista mea.

4 comentarii:

  1. se face ca am dat de blogul tau dintr-una dintr-alta..
    ma gandeam la comparatia cu televizorul. cel mai dragut e sa pleci din camera cu tot cu carte pana undeva unde nu-l mai auzi,nu? si oricum... chiar daca se vand, cartile nu ajung tot timpul pe un raft in casa cuiva. dar nu prea cauta nimeni prin anticariate.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. asa este, probabil cel mai bine e sa pleci cu tot cu carte in alta camera. uneori insa, poti sa te afli intr-o casuta mica, cu o singura camera, si atunci nu mai ai unde pleca. ramane insa partea cu anticariatul...

    RăspundețiȘtergere
  3. pleci afara. e cel mai usor sa pleci si intotdeauna ai unde.

    RăspundețiȘtergere
  4. uneori ti-ai dori sa stai acolo, in casa

    RăspundețiȘtergere