duminică, 18 octombrie 2009

Cum mi-am umplut timpul

Sa iti ineci amarul in alcool e groaznic. Pentru ca incepi usor usor, sa uiti toate intrebarile ce nu iti dau pace, incepe sa nu iti mai pese, incepi sa vezi lucrurile din jur in slow motion, incepi sa te misti cu intarziere, incepi sa te bucuri de timpul pe care il petreci, uitand cum ai ajuns sa bei ca sa uiti de timpul pe care il petreci, si faci greseala sa bei in continuare. Si bei, si bei, si din ce in ce pierzi notiunea mersului drept, si parca nu mai simti niciun gol in suflet. Te simti important, ca si cum "faci ceva" ca sa te simti bine - nu asta trebuie sa facem toti? Si fix atunci incepi sa te simti rau, si incepi sa regreti fiecare gura de uitare pe care ai luat-o, fiecare moment in care ti-ai aprins in suflet vise pe care apoi sa le stingi cu paharele ce le torni pe gat, sperand ca raman acolo in piept, si vin tot mai multe intrebari, de ce, cum, cu ce gresesc, de ce oare, de ce eu si tot asa, si totul a trecut acum. Noaptea, visele, sansa de a se implini si orice altceva. Iti ramane doar raul, si viata normala, banala, de toate zilele pe care o duci.

luni, 12 octombrie 2009

Hotii de vise

Intotdeauna se gaseste ceva sau cineva, gata sa iti fure dragostea. Atunci cand ti-ai dori mai putin, atunci cand te astepti mai mult. Atunci cand conteaza mai mult. Atunci cand iti pasa mai mult. De parca universul are ceva cu tine - fie el universul cu sensul propriu, sau metaforizat, cu sensul de "un ratat care pana acum nu dadea nici buna ziua" sau "una pe care pana acum o durea undeva". Ideea e ca incerci sa iti explici, sa gasesti logica din spatele a tot ce se intampla. Si continui sa ramai cu intrebarea in minte, pentru ca nu exista logica in asa ceva. Pierzi timpul intrebandu-te de ce exista idioti pe lume, sau de ce zambeste ala de odata asa, sau chiar "de ce ala?". Nu te ajuta cu nimic, si daca, ca prin minune gasesti un raspuns, nu ai ce face cu el. Uneori idiotii nu au vina. De vina e chiar ea, dragostea, care nu arde, ci curge, prin micile crapaturi ale sufletului tau, departe de ochii cuiva; caci poate, bun-simtul ar putea uneori sa te fereasca de zambetele idiotului sau aleia, care stii ca iti taie usor, usor, craca de sub picioare, pe care tu te-ai chinuit sa o faci atat sa creasca, si care speri sa devina un copac in toata regula. Unde mai pui ca n-ai auzit niciodata daca zambetul tau in schimb, a ajutat vre-un pic de tot la cresterea crengii? Nicaieri, asa ca oftezi si inghiti in sec toate gandurile negre. Tragi aer in piept si iti juri inca odata ca nu trebuie sa renunti la sufletul tau. Dar iti aduci aminte prin cate rahaturi ai trecut, si te intrebi din nou daca n-ar fi mai usor sa dai drumul. Caci daca ar fi ce se presupune ca e, s-ar intoarce.

To be continued.

joi, 8 octombrie 2009

Lucrurile mici

E scurt drumul de la un zambet la o incruntare. Cateodata prea scurt. Cat de mare ar fi zambetul, e nevoie de un lucru mic de tot, neinsemnat, care sa iti prabuseasca poteca si sa te faca sa te intorci. Si lucrurile neinsemnate sunt peste tot, treci pe langa ele in orice clipa, oriunde ai fi. Urasc lucrurile neinsemnate. Le-as ignora si eu ca si ceilalti, dar se intampla si ca un lucru neinsemnat sa iti faca ziua frumoasa. Uneori sunt asa de neinsemnate, incat nici nu ai idee de ce, deodata, soarele straluceste color in jurul tau.

Cel mai mult imi plac lucrurile neinsemnate in lumina soarelui, sau in intunericul unei camere mici, si degetele acelea delicate care se invart, incercand sa explice cine stie ce lucru, unora care se uita atenti, implicati in discutie. Doar eu stau si ma uit la ele, de parca ar fi niste baghete magice care imi fac vraji, sau de parca ar fi niste roti imense dintr-un parc de distractii, si eu sunt copilasul care le priveste fascinat. Da, fascinat. Asta era cuvantul. Si peretii camerei ma feresc de lumea rea de afara, de celelalte lucruri mici, alea rele, care asteapta sa ma atace precum niste lei infometati, sau de toti aia care vor sa imi fure lucrurile neinsemnate atat de minunate, doar asa, pentru ca pot, si nu pentru ca le-ar fi de folos... caci probabil doar eu imi invart privirea dupa "baghetele" alea magice de care spuneam. Dar, oricum stiu ca lumea va vrea sa mi le fure mereu, si cu toate astea, imi ramane totusi zambetul pe fata, pentru ca tuturor ne place cand primim cadouri, lucruri frumoase fara sa facem nimic. Ma bucur deci, de micile ocazii pe care le primesc.

Raman inca fascniat, cu o tenta de regret insa, fata de cea mai frumoasa creatie a lui Dumnezeu, "cu o tenta de regret" pentru ca uneori, e prea frumoasa. Atat de frumoasa, incat toate lucrurile alea neinsemnate rele...