joi, 23 aprilie 2009

Printre plopii fara sot si papuci

Ma plimbam in weekend pe strazile Iasiului, orasul in care orice incaltare e papuc, orasul teiului lui Eminescu, sau al plopilor fara sot, orasul unde lumea inca iese la promenada pe bulevardul Stefan Cel Mare, si orasul in care inca te mai poti plimba cu tramvaiele vechi, nemtesti, ce erau odata si aici, in Bucuresti.

Ma uitam in jur, si admiram cladirile invelite in placute mici de gresie, ce desenau pe ele diferite forme, in culori pale, sterse de vreme, ce ma duceau undeva departe, in copilarie.Caci tin minte fotografiile pe care le gaseam prin almanahurile ce zaceau in debaraua de pe holul meu, care a disparut si ea, odata cu o buna parte din copilaria de care spuneam, si in care admiram imortalizate aceleasi modele old-school, ale unor fabrici de paine, tesatorii, uzine, si alte simboluri, ale timpurilor in care Romania inca avea o revista "Romania Pitoreasca".

Mergand lent, pe bulevard, vedeam cupluri trecute de prima tinerete, imbracate ca de carnaval, care mai de care mai asortate, tinandu-se de mana, facand promenada de duminica dupa-amiaza, ce se pierdeau in imaginea veche a orasului.Printre ei, zaream tineri, imbracati dupa moda vremurilor actuale, care, la randul lor se tineau de mana, si se sarutau cu foc pe la colturi, pe banci, pe malul raului al carui nume nu am reusit sa il retin - captivat, poate, de mireasma aceasta dragastoasa, ce ma gadila si pe mine, undeva inauntru.

Gadilatul asta nu ma facea sa zambesc, dar imi dadea o buna stare, una pe care nu o am des.Mi-as fi dorit sa fac si eu parte din acel peisaj, sa am pe cineva care sa ma stranga la piept si sa ma sarute cu foc, asa cum doar pe strazile acelea se putea.Stateam in statia tramvaiului 6, pierdut in aceasta reverie, incercand sa o savurez ca si cum ar fi reala, cand m-a trezit sunetul tramvaiului ce venise in statie.

M-am urcat in el si am revazut scaunele imbracate in piele, masutele mici dintre ele, butoanele albe, mari, cu un text in germana deasupra, pe care niciodata nu l-am inteles dar pe care il citeam mereu, si acele vagoane mici, separate intre ele.M-am plimbat apoi prin Copou, parcul unde inca zace teiul lui Eminescu, cu gandul inca la acea reverie din care ma trezise tramvaiul, si cu o durere de picioare pe care incepeam sa o simt, dupa atata mers.Dupa un scurt tur al parcului, printre copiii ce se intreceau pe biciclete, m-am urcat intr-un taxi si m-am intors la apartamentul in care am stat, pentru un bine meritat somn.

Si iata-ma intors acum, inca simtind briza aceea ce imi gadila buzele.