miercuri, 16 decembrie 2009

Technicolor

Atunci cand toate filmele erau alb negru, "technicolorul" a fost cel care le-a adus culoarea imaginii, si care a schimbat totul, le-a luat aura de monotonie, si le-a dat ocazia sa fie ceea ce sunt astazi, imaginile si sunetele de care ne bucuram, pretutindeni.

Si cand o tin de mana, usor usor, curgand in valuri, culorile vii ale vietii incep sa ma manjeasca pe palma, strangandu-ma usor, dar ferm. Stiu ca sunt condamnat, ca nu mai am scapare, si nu pot decat sa inchid ochii si sa simt cum ma inconjoara usor, precum un praf magic din desenele cu Peter Pan, cum imi trece pe la nas ca un parfum dulce gadilandu-mi simturile, ca apoi sa ajunga undeva la piept, unde lumea spune ca ar fi sufletul, acea culoare a ei, o minune, un cadou pe care il primesc zi de zi.

Si cu fiecare zi ce trece, pretuiesc mai mult trairea, si imi amintesc cum, parca ca un copil mic, priveam ca intr-o vitrina culoarea ei splendida, fascinat, si mi-o doream cu fiecare ocazie, seara inainte de culcare, cand mancam un fruct prima oara anul respectiv, de ziua mea, cand imi cadea o geana pe obraz, sau cand suflam in niste lumanari.

Dar acum nu mai este in vitrina, acum sta pe tronul de acolo, de unde lumea spune ca ar fi sufletul meu, si din cand in cand, da culoare celor mai banale momente, si imi renaste speranta in ceea ce priveste lumea asta rea din jur.

Si cand o iau in brate, sunt gata sa plec pe front daca e nevoie, caci atunci simt ca am ce proteja, ce placea, ce ingriji, ce pretui, ce mangaia, ce asculta, ce multumi. Si inchid ochii, pentru ca asa mi se pare ca timpul trece mai greu, si pentru ca o vad oricum in fata.

Si e o lume rea in jur, dar asa a fost mereu.