marți, 27 decembrie 2011

Fie ca lumina ...

Iată că a mai trecut un Crăciun.

Toată lumea a fost mult mai bună decât în restul anului. Fiecare a lăsat de la el şi a încercat pentru 2 zile să fie aşa cum nu a fost tot anul.

Toată lumea s-a adunat la o masă şi a mâncat cu o poftă uneori îmbinată chiar cu nesimţire un porc ucis cu niste metode barbare. După porc, a urmat o serie de pahare de alcool, căci precum zice şi Matache Măcelarul (cred), la o aşa masă merge un vin bun. După vreo 2 ore de stat la masă printre cârnaţi şi băutură, privirea desigur că a devenit puţin neclară. Au urmat vreo încă 2 ore de bârfă. Toţi cei neprezenţi au fost analizaţi, bârfiţi, căci normal că ceilalţi ştiu totdeauna ce e mai bine pentru tine. Cutărică o bate pe nevastă-sa, copilul lui cutărică e bădăran, nu prea dă pe la şcoală, a lui cutărică a luat pe unu bogat şi îşi face casă la curte, etc. Ştiţi şi voi povestea, diferă doar personajele.

Oricum, printre 2 pahare şi o bârfă, lumea şi-a adus aminte că de Crăciun se dau mesaje cunoscuţilor pentru a le arăta cât de iubiţi sunt. Repede pe net, un search pe Google cu un mesaj din acela de tot rahatul, cu o oarecare poezie de prost gust sau cu o emulaţie teribilă a acelui spirit de sărbătoare, mort de mult:

" Fie ca bucuria Crăciunului să-ţi inunde inima....bla bla....şi să ai un Crăciun fabulos....bla bla...alături de cei dragi."

Toţi aţi primit cel puţin 2 mesaje aşa, de pe la persoane cu care nici nu aţi schimbat mai mult de 2 vorbe poate. Noroc că smartphone-urile de azi, pe lângă faptul că au buton special de Facebook, au moştenit şi funcţia aia de a trimite un mesaj mai multor persoane odată. Ar fi fost mult mai greu să trimită un simplu "Crăciun Fericit Andrei!", "Crăciun Fericit Maria!". Nu, românul s-a născut poet şi trebuie să emane poezie prin toţi porii.

Ei bine, pentru că timpul trece precum vântul, a venit seara. Tinerii s-au ridicat de la masă jubilând, s-au îmbrăcat în haine frumoase, şi-au schimbat statusul pe facebook în "La club...sărbătoresc Crăciunul. Need me call me. Merry Christmas la toţi :D" şi au pornit. Sărbătoarea adevărată e între prieteni. Mai stai cu un pahar în mână, mai dai din cap pe muzică, mai admiri un funduleţ gol, nişte sâni frumos conturaţi în spatele unui costum de crăciuniţă. La un moment dat poate mai treci şi pe la toaletă, cunoşti mai bine vasul de WC, sau fumezi cine ştie ce verdeţuri - căci ce distracţie e aia fără puţină ceaţă in privire? Cum să stai in club cu muzica aceea care îţi zdruncină ficatul dacă nu eşti puţin la înălţime?

Ce să mai, toată lumea s-a distrat. Crăciun Fericit.

luni, 5 decembrie 2011

Ieri a fost o zi frumoasă. Deşi suntem în decembrie şi ar trebui să ningă, pe jaluzeaua mea de la geam se vedeau umbre de la soarele timid de dimineaţă. Oricum, nu ştiu de ce am început aşa căci nu despre asta vroiam să scriu.

A fost una din zilele alea speciale în care primeşti o lecţie. Orice zi e una din zilele alea speciale în care primeşti o lecţie. Contează să ştii unde să te uiţi, să ai nevoie de lecţia respectivă şi, desigur, să ţi-o asumi. Dacă nu, viaţa nu dă note şi cred că nici corigenţi nu lasă. Dar la un moment dat iţi dai tu un 4 şi din păcate nu mai ai ce face.

Pot spune că viaţa nu este profesoara mea preferată. Uneori nu înţeleg mai nimic.

luni, 21 noiembrie 2011

Stau

Deoarece încă nu dorm la ora asta, am decis să vă prezint ultimul video pe care l-am postat pe canalul meu de Youtube. Este vorba de un clip pe care l-am denumit (cu foarte multa inspiratie) "Stau". Melodia asta statea cam de anul trecut de pe vremea asta pe acolo pe undeva şi îşi aştepta un clip cu care să iasă pe internet. Nu am reuşit să îl fac în totalitate exact cum îl aveam în minte (deşi la un moment dat mă plictisisem de muncit la el) dar sunt foarte curios ce înţelege lumea după ce îl priveşte.


duminică, 23 octombrie 2011

Om, caut lume mai bună. Pentru oferte, aştept un mesaj.

Eu unul nu ştiu ce se va alege de ţara asta, de noi, de oameni în general. Eu am des momente de genul ăsta în care imi bat capul cu astfel de probleme şi probabil că ăsta este unul dintre ele.

Cert este că e prea multă nesimţire în jur. Este atât de multă, încât am încetat de mult să mă mai consum. Am însă o altă dilemă care mă roade. Nu ştiu dacă să renunţ total şi să devin şi eu un nesimţit comun sau să încerc în continuare să rezist cu speranţa că într-o zi toate cele îndurate au meritat.

Spun asta pentru că omul este făcut să traiscă în societate - fapt dovedit ştiinţific. Intr-o societate ca a noastră, încep să simt din ce în ce mai mult că nu aici imi e locul.

Aşa că dacă mai citeşte cineva ce scriu eu pe aici şi are vreo sugestie vis a vis de unde să mergem sau ce să facem, sunt curios.

Menţionez că alcoolul sau alte droguri nu sunt o variantă, mă ţin departe de ele. La fel şi călătoriile în spaţiu.

miercuri, 19 octombrie 2011

Nu învăţăm niciodată

Ăsta-i adevărul. Sau învăţăm şi uităm şi mereu ne dăm seama prea târziu de asta.

Niciodată nu ne bucurăm de ceva cât îl avem. Sunt alte lucruri care par mai importante. Copii au şcoală, tinerii facultate, adulţii slujbă şi în fiecare seară în care ne aşezăm în pat ne aducem aminte că nu am făcut ceva azi. Ne culcăm cu regret, pentru că urmează o altă zi, iar profesorii vor note, e sesiune iar şeful vrea muncă mai multă, căci nu mai are bani să ne plătească. Ne spunem că mai sunt 4 zile şi vine weekend-ul. Vom putea atunci să le facem pe toate. Ne minţim mereu aşa, în ciuda faptului că timpul nu are răbdare. Weekend-urile vin şi pleacă, fără să ne aştepte vreodată. Ori muncim în continuare, ori stăm şi privim cum trece timpul fără să facem nimic din ce ne-am dori. Ajungem să ne dorim atâtea încât oricum nu am ştii ce să facem mai întâi.

Totdeauna există mâine. Mâine facem aia, mâine facem cealaltă...mâine, mâine, mâine. Totul până când nu mai este mâine. Şi asta se întâmplă inevitabil şi mereu înainte să ne dăm seama. Suntem parcă sortiţi eşecului în ceea ce priveşte a ştii să ne bucurăm de moment.

Nu scriu postul ăsta ca pe un reproş pe care îl aduc omenirii din postura de un om care a descoperit cum să se bucure de moment. Oh nu, nu sunt eu tipul. Dacă eram eu ăla, acum, în loc să stau în faţa unui calculator la miezul nopţii şi să îmi scriu regretele pe internet, ca şi cum i-ar păsa cuiva aş face cu siguranţă altceva.

Dacă e cineva pe undeva cu care vrei să faci ceva anume, fă azi. Dacă nu, mâine. Ai dreptul la un singur mâine. Curând acela va pleca într-un mod sau altul şi vei ramâne cu încă un regret.

"Dacă n-a fost să fie atunci, acum nu mai are rost."



vineri, 5 august 2011

Nu rasismului



In timp ce ma jucam Super Mario putin mai devreme, mi-am adus aminte de o faza care spunea ca Mario ar fi cel mai non-rasist personaj din lume. De ce?

Pai Mario e un instalator italian creat de japonezi care vorbeste engleza,http://www.blogger.com/img/blank.gif arata ca un mexican, fuge ca un jamaican, sare ca un negru si ia bani ca un evreu.

M-am gandit putin la asta si cred ca ar trebui sa invatam ceva de la el.

Apropo, daca vrea cineva sa joace* "Super Mario Bros." si sa-si aduca aminte de copilarie, poate sa o faca daca da click aici.

*Pentru a putea juca e nevoie de Java pe care daca nu-l aveti, poate fi luat de aici.

Cremita nu tine de cald



Reclama de mai sus e catalogata de multi drept cea mai tampita reclama care a aparut in ultima vreme pe TV. Si cum nimeni nu o intelege, hai sa incercam sa inlaturam misterul.

Din cate vad, este vorba de o tipa pe nume Simona care sta in ploaie (probabil si in frig) si tocmai gusta o "Cremita". O voce misterioasa de narator intervine: "Mmm, ce zici?" Simona: "Seamana cu ceva..."

Cu ce seamana? Sincer, habar n-am. Poate asta e si faza, ne uitam la reclama, nu stim cu ce seamana si mergem sa ne luam niste "Cremita" sa vedem care e treaba. Daca asta e "schema", nu prea merge. Cel putin eu inca nu am gustat din "Cremita" si nici nu am o dorinta arzatoare de a o face.

Sau poate ca e asa de gustoasa eugenia incat declanseaza niste senzatii extraordinare, care iti alinta simturile, bla bla...si protagonista reclamei se indragosteste de ea. Astfel eugenia devine simbolul sufletului ei pereche, insa cu o crema mai buna si cu biscuitele mai fraged. Acum, ca citesc ce am scris, realizez cat de tampit suna, dar nu vreau sa schimb caci e intocmai cu reclama. Oricum, din reclama reiese ca Simona e singurica afara in frig si nu are pe nimeni care sa o tina in brate, sa o apere. Tocmai din acest motiv ea i se prezinta eugeniei minune: "Simona, imi pare bine". Probabil mizand pe faptul ca si cel ce vede reclama e deja indragostit de aceasta "Cremita" si se gandeste la o poveste de dragoste extraordinara, poate chiar la o telenovela cu Simona si Cremita in rol principal, naratorul intervine din nou si spune: "Cremita tine de foame, nu tine de cald." Replica aceasta se poate interpreta in mai multe moduri - unul idilic, in care "tinutul de cald" reprezinta caldura sufleteasca pe care Simona o doreste de la dragostea ei pentru "Cremita" si unul, hai sa ii spunem "misogin" caci alt termen mai bun nu gasesc, in care sufletul ei pereche nu ar servi decat sa ii tina de cald, la propriu, intr-o zi ploioasa.

Cu toate acestea, cred ca cea mai buna incheiere pentru acest post ar fi citatul unui comentariu de pe YouTube, in care utilizatorul "Vasilcoi" spune: ''e cea mai idioata reclama din toate timpurile"cremita tine de foame nu tine de cald"care draq e legatura????''. Bine zis, prietene!

duminică, 17 iulie 2011

Folclorul nostru

Astazi, cautand prin lista de programe TV un anume post, am dat peste Etno TV. Am lasat televizorul asa, caci era un videoclip. Eu am o teorie despre videoclipurile de muzica populara. Toate sunt la fel. O tanti/un domn sta cu mainile pe langa corp, si roteste putin din solduri cantand ceva in fata unei case. Asta indiferent de subiectul melodiei. Dar aici e partea interesanta.

Tocmai acum aud "Hai cu totii sus paharul, sa ne cante lautarul". Si sunt alte sute de melodii ce implica lautari, bautura si haiducie. Folclorul, dupa cum stim cu totii, reprezinta totalitatea invataturilor si moravurilor unui popor, transmise celor tineri. Sau ceva de genul.

In orice caz, eu trag de aici 2 concluzii.

Snoop Dogg si ceilalti negri cu aere de gangsteri sunt mici copii pe langa badea Ion si badea Vasile. Astia se imbatau manga la petreceri cu "mandre" si se duceau la haiducie cu caruta furata de la parinti cu mult inainte sa apara moda hip hop.

Poporul nostru e un popor de betivi si hoti.

vineri, 15 iulie 2011

Soul Survivor

Azi m-am gandit sa impartasesc cu voi ceva diferit fata de ce am postat eu pe internet pana acum. Este vorba de un scurt metraj pe care l-am facut iarna asta (nopti albe in vacanta). Este departe de perfectiune, dar mentionez ca e prima mea incercare propriu-zisa de a face asa ceva. Scenariul (daca se poate numi scenariu) l-am construit pe parcurs. Am facut totul de unul singur (sunet, efecte speciale, filmat, montaj, costum, orice altceva, etc). Am filmat cu aparatul meu foto care filmeaza VGA.
Resursele hardware au fost limitate si asta se vede, insa am incercat sa ma descurc cu ce am avut la indemana.
Repet, sunt multe lucruri ce puteau fi imbunatatite, insa a fost distractiv :)



Sunetul de mare nu este din film, ci din coloana din dreapta a blogului. Opriti-l, sa nu va deranjeze din vizionare. Sper sa va placa.

sâmbătă, 9 iulie 2011

Promotii inutile

A dat norocul peste mine si am castigat. Scria clar sub capacul de Cola. STICLA. Tare - mi-am zis. Nu era cine stie ce, dar era un premiu. Premiile sunt tari oricat de mici. Am mers vesel cu capacul la casieria restaurantului unde eram. "Participati la promotia Coca-Cola?", aratand vesel dopul castigator. "NU", raspuns sobru. "Eh, nu-i nimic" mi-am zis. Merg la Mega Image. Ei trebuie sa participe. Ma duc la fel de senin la vanzatoarea de acolo, aceeasi intrebare. Acelasi raspuns. Eh, lasa. Primul chiosc ce-mi iese in cale trebuie sa participe. La fel, nu. Nici al doilea, nici al treilea, nici al patrulea. La MIC.RO mi-au spus ca voi avea noroc la benzinarii. Am mers la prima benzinarie, nu pentru ca as fi vrut sticla aia de suc. Vroiam doar sa imi ridic premiul. Nu mai castigasem niciodata ceva la vreo promotie de genul asta, si vroiam sa simt gustul norocului. La benzinarie, am simtit doar gustul lui nu, caci nici ei nu participau.

Da da, stiu ca exista un site al Coca Cola, unde ei au trecut magazinele participante. Ideea e, ca pe o raza de 2 cartiere (nu periferice) nu a existat niciun magazin de unde sa imi pot lua afurisitul ala de premiu, fie mic sau mare. Promotia a expirat intre timp, si dopul va zbura la gunoi. In timp ce meditam eu vis a vis de chestia asta, mi-am amintit de o alta promotie pe care am auzit-o la radio. La Pizza Hut platesti nu stiu cat, si mananci cata pizza vrei. Sunt aproape sigur ca suma platita e exact pretul unei pizza de la ei. Si desi nu sunt un mare consumator de pizza de la Pizza Hut, sunt aproape la fel de sigur ca nu poti manca mai mult de o pizza, cat de gurmand ai fi.

Later edit (11.07.2011): Azi fost pus iar in situatia de a alege intre racoritoare. Am ales Coca Cola, spunandu-mi "ce ar fi sa castig iar o sticla?". Cand am deschis dopul si am vazut din nou "STICLA" nu stiam ce sa fac. Am ras, amintindu-mi de asemenea ca cineva mi-a zis ca in vremea asta voi avea premonitii. Tin sa mentionez ca sticla a fost cumparata din acelasi magazin.

luni, 4 iulie 2011

Bacalaureatul din 2011 - cu camere, dar ce folos?

Iata deci, ca a trecut si Bacalaureatul de anul acesta. Mult tam-tam pe la televizor vis a vis de corectitudine, rezultate proaste, etc. Vad ca elevii de anul acesta sunt numiti cei mai slabi din istorie, fel de fel de persoane ne critica...mai ca incep sa ma bucur ca am reusit sa il promovez, desi nu m-am considerat niciodata un elev in pericol sa nu ia Bacalaureatul.

Am sa incep prin a spune:

RUSINE NOUA ELEVILOR, RUSINE PARINTILOR DE LA CARE PLEACA ACEASTA EDUCATIE, RUSINE DOMNULUI FUNERIU, dar mai ales RUSINE PROFESORILOR SUPRAVEGHETORI CORUPTI.

A fost o valva foarte mare atunci cand s-a luat decizia de a se supraveghea corectitudinea examenului cu camere video. Fiecare isi dadea cu parerea, ca e bine, ca nu e bine, ca elevii ar fi intimidati de camerele ce ii supravegheaza, ca nu stiu ce, ca nu stiu cum (mi se pare foarte amuzanta aceasta chestie, totusi vorbim de generatia Facebook). Nu am sa dau acum nume, sau anumite detalii, dar majoritatea din voi le stiu oricum. Cert e ca acolo unde am dat eu examenul, camerele au fost inutile. Desi recunosc ca mi-as fi dorit sa functioneze, pentru ca ma bazam pe ceea ce am invatat in acesti 4 ani de liceu, si imi spuneam ca totusi nu am fost degeaba zi de zi la liceu, o spun cu regret acum ca nu au functionat. Ori asta, ori elevii din ziua de azi sunt atat de naturali in fata camerei, incat faptul ca o comisie s-ar uita la ei in timp ce ei urla printr-o sala de examen "ba, ce e la 2-b??" nu ii deranjeaza deloc.

Oricum, mi-au spus persoane ca in alte licee nu a miscat nimeni. Mult respect pentru elevii de acolo. La mine nu e cazul de asa ceva. Baietii si fetele smechere s-au miscat destul, poate prea mult. Asa s-a ajuns ca atunci cand m-am uitat la rezultate, sa raman stupefiat cand colegi premianti au luat note foarte mici, iar altii (cu tot respectul) mai slabi au luat note mari. Sigur ca "Hotul neprins e negustor cinstit", sigur ca nu putem da nume, nu putem arata cu degetul pe nimeni (desi stim cu totii cine are habar pe ce planeta traieste si cine stie de la cine si cum sa copieze). Dar si asta e unul din motivele pentru care o ducem asa rau. Suntem din ce in ce mai prosti. Cand copii care poate aveau tragere de inima sa invete vad aceste lucruri, si vad colegii care in timpul anului erau in situatie de corigenta venind sa le rada in nas cu note peste 9 la BAC, prima reactie este aceea de "a iti baga piciorul".

Dar a cui e vina? A nimanui. Nu poti da vina pe nimeni.

De acolo de sus, vin in fiecare an schimbari, care mai de care mai tampita.

Profesorilor cu sufletul mare li se face mila de bietii elevi, si mai inchid ochii la "chat-ul" din timpul BAC-ului. Ii excludem pe cei care au pret pentru mila lor. Ce nu stiu ei insa, este ca ii defavorizeaza pe cei care au invatat, pe cei care au venit la liceu 4 ani ca sa invete ceva, nu sa-si etaleze noile haine sau noua freza. Ba chiar ii lovesc in moalele capului. Tocmai pentru acest motiv, din partea mea RUSINE SUPRAVEGHETORILOR.

Nu o sa ma apuc sa tin o predica despre corectitudine, si despre cum si elevii sunt vinovati pentru ca nu sunt corecti. Cred ca multi dintre cei care citesc acest post m-ar lua "la misto", daca nu o fac deja. Sau as parea eu "Usa de Biserica" (desi pot sustine cu tarie ca mi-am luat notele la BAC pe merit, lucru care in mod clar nu e valabil pentru toti). O sa ma opresc aici. Oricum, tipetele mele sau ale altora de ajutor nu ar fi decat un alt zgomot de fond intr-o jungla, si asa, suprapopulata de giboni.

Subiectele...

La limba romana, au fost ok. Am ales Iona, si am incercat sa imi expun o viziune personala asupra operei. Nu a fost apreciata extraordinar, pentru ca am primit nota 9. Asta este. La matematica, nu stiu ce sa zic. Nu am fost niciodata un mare matematician, deci nu pot spune ca aveam mari asteptari. Ce-i drept, am gresit un subpunct pentru ca am copiat gresit de pe foaie de 3 ori, incomodat fiind de scrisul cu gri de pe fundal cu care ministerul personaliza subiectele si de galagia din jur.
La informatica, am facut greseli la fel de prostesti. Ma asteptam la o nota peste 9. Problema de la subiectul 2 a fost rasnita de creier. De obicei, se dau algoritmi care fac ceva util (daca nu, macar ceva logic). Gen care intorc un numar pe dos, care calculeaza o suma, care afiseaza doar numerele pare, etc (cei care stiu despre ce e vorba inteleg). Acum a fost un algoritm care primind 2 cifre, afisa 1 1 2 2 3, dupa ce procesa cifrele prin niste structuri repetitive. Ei bine, nu stiu de ce, am gresit si aici prostesc. Am scris 1 1 2 2 2 , si uite asa am pierdut si aici puncte. Mi s-a mai scazut si pe la celelalte, si asa am ajuns la 8.80. In celalalt colt al clasei, era un olimpic, care a luat 9.95. Respectele mele. Ma intreb DE CE i-au scazut 0.05. Si-a scris gresit numele? Oricum, va dati seama ca toti colegii din jur, care poate daca sunt intrebati acum ce instructiuni contine biblioteca "iostream" raspund cu "aaaaaa" au luat note foarte mari. De asemenea, respect pentru un alt coleg de la intensiv care a luat 10.

Una peste alta, e ok. Am scapat si de asta, acum trebuie sa imi gasesc o facultate care sa imi si placa. Toate pasiunile mele vad ca au un pret in jurul a 8000 de euro, si se gasesc numai la institutii private. Va trebui sa imi vand rinichiul, si poate fac primul an de studiu.

duminică, 6 februarie 2011

Cateii, vestitorii primaverii

Cine iese timid, dar sigur din zăpadă de îndată ce soarele incepe sa îşi arate dinţişorii asupra Bucureştiului nostru hibernal? Cine ne încântă privirea la fiecare pas, pe care îl facem cu grijă, să nu cumva să strivim gingaşele pete de culoare din zăpadă?

Să nu uităm că realitatea nu ne plasează în poeziile din clasa a 4-a. Ştiu că vă gândiţi la ghiocel, dar nu. De fapt nu sunt aşa sigur că nu ştiţi despre ce vorbesc. Doar şi voi mergeţi pe aceleaşi străzi ca şi mine. Probabil şi voi vă feriţi din 2 in 2 metrii, să nu cumva să aduceţi si pe acasă primăvara, cu nuantele ei pastelate pe incălţămintea voastră, şi cu aromele ei ce vă alinta simţurile mai ceva ca in reclama de la Jacobs.

Eu unul nu am câine. E adevărat că vorbind din ipostaza asta, poate sunt nedrept, deşi nu cred. Eu nu am nimic cu căteii. De fapt as fi avut de mult unul dacă aş fi avut condiţii. Nu asta e vorba. Stăpânii sunt de vină. Cu ei am ceva, păstrând, desigur respectul cuvenit pentru cei ce îşi ingrijesc in egală măsura şi patrupedul şi mediul înconjurător. Nu pot să spun că sunt dezgustat, sau mai ştiu eu ce, pentru că ar suna fals, şi aşa şi e. Sunt deja obişnuit cu trotuarul dalmaţian din faţa blocurilor (armata nu mai este obligatorie, dar cred că m-aş descurca acceptabil la probele pe câmp minat, căci deja am antrenament serios). Dar mi-e ruşine. Şi sunt serios. Este foarte urât să vezi un aşa peisaj. Şi nici vouă nu cred că vă place…

vineri, 21 ianuarie 2011

Leao




El e Leao, un caine al carui stapan a murit acum ceva timp in niste alunecari de teren ce au devastat Brazilia. Pur si simplu, Leao refuza sa paraseasca locul de veci al stapanului lui. Aceasta fotografie a fost facuta in a 2-a zi consecutiva in care catelul a refuzat sa plece de acolo. Probabil ati vazut la televizor stirea. Pozele cu el au circulat in toata lumea.

E o lectie minunata. Oamenii, adesea, isi rostesc cuvinte pe care nu le simt. Pe care nu le inteleg. Incercam sa ne invatam cainii sa spuna "I love you" (vezi celebrele clipuri de pe internet [de exemplu catelusa Miska]. Insa noi avem cu adevarat ceva de invatat de la ei. Ei nu stiu sa vorbeasca, dar mult mai important, stiu sa simta. Sunt singurii capabili sa se daruiasca total. Nu poate fi ceva mai adanc decat atat.

Eu inca nu am un caine. Astept sa am conditiile perfecte in care sa il tin. As fi prea egoist sa nu fac asta, pentru cat ofera un catel.

luni, 10 ianuarie 2011

10 Ianuarie

Nu prea am mai scris nimic in ultima vreme. Cam greu.
Asta e un desen pe care l-am facut in Paint intr-o ora la scoala, saptamana trecuta. Unii au zis ca e cool, asa ca il impart cu voi: