duminică, 6 februarie 2011

Cateii, vestitorii primaverii

Cine iese timid, dar sigur din zăpadă de îndată ce soarele incepe sa îşi arate dinţişorii asupra Bucureştiului nostru hibernal? Cine ne încântă privirea la fiecare pas, pe care îl facem cu grijă, să nu cumva să strivim gingaşele pete de culoare din zăpadă?

Să nu uităm că realitatea nu ne plasează în poeziile din clasa a 4-a. Ştiu că vă gândiţi la ghiocel, dar nu. De fapt nu sunt aşa sigur că nu ştiţi despre ce vorbesc. Doar şi voi mergeţi pe aceleaşi străzi ca şi mine. Probabil şi voi vă feriţi din 2 in 2 metrii, să nu cumva să aduceţi si pe acasă primăvara, cu nuantele ei pastelate pe incălţămintea voastră, şi cu aromele ei ce vă alinta simţurile mai ceva ca in reclama de la Jacobs.

Eu unul nu am câine. E adevărat că vorbind din ipostaza asta, poate sunt nedrept, deşi nu cred. Eu nu am nimic cu căteii. De fapt as fi avut de mult unul dacă aş fi avut condiţii. Nu asta e vorba. Stăpânii sunt de vină. Cu ei am ceva, păstrând, desigur respectul cuvenit pentru cei ce îşi ingrijesc in egală măsura şi patrupedul şi mediul înconjurător. Nu pot să spun că sunt dezgustat, sau mai ştiu eu ce, pentru că ar suna fals, şi aşa şi e. Sunt deja obişnuit cu trotuarul dalmaţian din faţa blocurilor (armata nu mai este obligatorie, dar cred că m-aş descurca acceptabil la probele pe câmp minat, căci deja am antrenament serios). Dar mi-e ruşine. Şi sunt serios. Este foarte urât să vezi un aşa peisaj. Şi nici vouă nu cred că vă place…

Un comentariu: