sâmbătă, 8 decembrie 2012

Dacă aş ştii ce se întâmplă aş pune mâna şi aş face ceva.

luni, 8 octombrie 2012

M-am întors

Sunt aici în permisie. Totul a rămas cum l-am lăsat. Doar praful e diferit față de ultima imagine care mi-a rămas in minte cu locul ăsta. În rest, aceleași fețe. Aceleași întrebări. Aceleași răspunsuri. Poate doar o întrebare nouă și una mare de data asta. Nu știu ce să zic. Poate aflu când mă întorc de unde vin. Până la urmă, cred că ăsta este și motivul pentru care am ales drumul ăsta. Recunosc că nu știu, dar vreau să aflu.

duminică, 12 februarie 2012

Ai grijă ce îţi doreşti căci se poate întâmpla. Cu toţii auzim asta adesea. Nu ştiu dacă o tratăm altfel decât ca pe o simplă vorbă spusă în loc de altceva mai bun. Desigur că am făcut şi eu aşa mereu. Nu vedeam cum ceva ce îţi doreşti aşa mult poate ajunge la un moment dat o povară. Dar ce mint eu...încă fac aşa. E vina mea? Nu ştiu. Cred că nu. Cu toţii ne dorim lucruri. Totul e ca lucrurile să vină la momentul potrivit. Nu mai devreme, căci nu le apreciem. Nu mai târziu, căci nu mai sunt destul.

luni, 23 ianuarie 2012

Gata

Odată şi odată vine ziua pe care o doreşti fără să o vrei, ziua pe care o aştepţi dar speri să vină cât mai târziu. Pe mine mă mai despart 5 minute de ea. Nu mi-am închipuit-o niciodată până acum, nu ştiu cum va fi. Dacă ar fi să spun ce simt acum...mă simt ca undeva la mare, singur pe plajă. Nu ştiu să înot şi mai sunt câteva minute până când cineva mai mare şi mai puternic mă va împinge, sigur de faptul că îmi face bine şi că mă va ajuta. De asemenea, simt că parcă visul meu până acum s-a conturat în direcţia zborului. Am mers cât am putut pe nisip, însă în faţă e doar apă. Nu am ce face. Mi-aş fi luat zborul până acum, dar nu am avion. Sper că în marea asta murdară, plină de rechini voi reuşi să înot înapoi la suprafaţă. La urma urmei, nu îmi trebuie un avion. Cred că la final pot zbura şi fără să am avionul meu. În niciun caz nu am să înghit apă. Nu am să mă înec. Am să învăt să înot mai întai, ca să pot să ies la suprafaţă şi la un moment dat să ajung sus.

 You put me on a shelf, 
And kept me for yourself
I could only blame myself,
You could only blame me
And I could write a song
A hundred miles long
Well, that's where I belong
And you belong with me
[...]

You belong with me,
Not swallowed in the sea
Yeah, you belong with me
Not swallowed in the sea

Mulţumesc :) .

duminică, 8 ianuarie 2012

Omul de ştiinţă

Dacă mi-aş dori ceva pe anul ăsta nou, ar fi să nu mai fiu mereu omul de ştiinţă. De fapt mi-aş dori multe, dar cred că în final asta ar fi principala dorinţă. Sunt un om de ştiinţă, unul ratat. Matematic nu am gândit niciodată mai mult de 2 ore. Nu am descoperit vreo teoremă şi nici nu am descoperit vreo specie noua de gândaci. La ce bun? Pe toată planeta asta, sunt vreo câţiva savanţi. Trăiesc modest, printre cărţi tocite şi foi pline cu răspunsuri încă neclare la întrebări pe care le pun 2-3 oameni.

Eu nici măcar un astfel de savant nu sunt. Eu caut mereu răspunsuri la întrebări pe care nu le pune nimeni. Nu pot să merg mai departe fără să întorc totul pe toate părţile şi să caut non-stop nu ştiu ce. Si chiar nu ştiu ce caut. Cred că...un sens. O logică, caut ceva care să lege tot ce se întâmplă. Încerc să completez puzzle-ul, mereu cu multe piese lipsă, pe care nu îmi rămâne decât să mi le imaginez noaptea, în loc să dorm. Cand nici imaginaţia nu poate să umple golul, nu îmi rămâne decât să mă îndrept către celălalt mare savant pe care îl ştiu. Nu vorbesc despre Dumnezeu. Nu pot amesteca freamătul meu zilnic de muritor cu divinitatea. Am un om către care mă îndrept. Nu primesc niciodată răspunsuri. Primesc ceva mult mai important. Gândul că nu sunt singurul. Şi adesea, sfârşesc prin a zâmbi undeva înăuntru. Cineva mi-a citit gândurile.

Ce îmi doresc de fapt? Vreau să rămân omul de ştiinţă. Vreau ca într-o bună zi, cineva să zâmbească şi să îşi spună "nu sunt singurul. Cineva mi-a citit gândurile".