luni, 7 septembrie 2015

Andrei Bazi - Un om obișnuit (versuri)

 

Am închis ochii la un moment dat
Și-am lăsat lumea afară
Să se-agite neîncetat
Din dimineață până-n seară

De-aș putea să o înțeleg
M-aș simți cu mult mai bine
Căci dacă ar fi acum să aleg
N-aș ști cum și pe cine

Să las în continuare să își ducă clipa spre sfârșit
Fără direcție în universul ăsta infinit
Pe lumea noastră e loc pentru fiecare
Simt adesea că-s prea mic pentru o lume așa de mare

Vreau să știu de ce trăiesc și pentru cine am să mor
Dar simt că mi se scurge viața-n fața unui televizor
Și cu cât mă-ntreb mai multe doar realizez mai tare
Că n-am răspuns...pentru nicio întrebare.


Las tot în urmă zi de zi, până soarele răsare
Sunt dator doar inimii căci n-am nimic în buzunare
Prețuiesc ce vreau să vând, gândesc cu inima și capul
Și trec prin suflet ce gândesc, încerc să scot din mine Dracul

Încerc s-ating cu mintea tot ce nu-mi atinge mâna
Și mi-ar trebui mai multe vieți căci simt că nu-mi ajunge una
Sunt un om obișnuit într-o lume mai ciudată
Îmi caut rostul rătăcit, n-o să-l găsesc niciodată



Încerc să-mi judec sorții încâlciți
Ei mă judecă pe mine
Împreună căutăm rătăciți
Ce e rău și ce e bine

Oare-există undeva vre-un plan
Oare-s lucruri ce se leagă
E mult prea simplu sau prea complicat
Ca un om să înțeleagă

Căci mă-nvârt într-o spirală care încă se lărgește
Și cu cât înaintez cu atât mă amețește
Simt că-mi trebuie doar un pas ca să pot ieși din ceață
Dar am pașii numărați și-mi ajung doar pentru o viață

Vreau să știu de ce trăiesc și pentru cine am să mor
Dar simt că mi se scurge viața-n fața unui televizor
Și cu cât mă-ntreb mai multe doar realizez mai tare
Că n-am răspuns...pentru nicio întrebare.


Las tot în urmă zi de zi, până soarele răsare
Sunt dator doar inimii căci n-am nimic în buzunare
Prețuiesc ce vreau să vând, gândesc cu inima și capul
Și trec prin suflet ce gândesc, încerc să scot din mine Dracul

Încerc s-ating cu mintea tot ce nu-mi atinge mâna
Și mi-ar trebui mai multe vieți căci simt că nu-mi ajunge una
Sunt un om obișnuit într-o lume mai ciudată
Îmi caut rostul rătăcit, n-o să-l găsesc niciodată



Într-o zi tot ce e în ceață o să capete contur
O să-mi recunosc vise când o să privesc în jur
Va fi ziua în care timpul va începe să se scurgă
Vor fi lacrimi ce s-au săturat s-aștepte atât să curgă

Dar prețuiești cu totul altfel tot ce-ai obținut cu greu
Destinația e doar punctul în care termini un traseu
Un traseu ce ia sfârșit contează doar pentru o clipă
Căci sunt multe altele ce vor să-nceapă acum și țipă


scris de Andrei Bazi în octombire 2014.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu