luni, 24 august 2009

Sa fi mic si sa privesti in sus

Privita in intuneric, e minunata. Pot sa ma inchid intr-o incapere mica, pe intuneric, cu tavanul pictat cu elefantei, cu fum de tigara, si cu muzica orientala, asa cum mi s-a intamplat, si sa vad totusi stelele. Le vedeti si voi? Sunt in ochii ei. Sa indraznesti sa zbori spre ele? Si daca odata ce ajungi acolo, va trebui sa te si intorci? Pe cine incerc sa mint, normal ca va trebui sa ma si intorc. Si atunci ce o sa fac? O sa ma uit la fel la ele? Probabil ca nu, pentru ca atunci, in mod sigur, va fi inorat. Si daca nu va fi inorat, de ce m-as uita? La ele nu voi mai ajunge niciodata. Si atunci, de ce sa o faci, daca o iei asa de la inceput? Pentru ca fiecare 5 minute fericite din viata mea nu sunt o pierdere de timp. Si inca imi amintesc cum am zburdat cand am vazut prima oara stele in timpul zilei, si cum numai gandul ca si-au intors razele rapitoare catre mine, intentionat sau neintentionat, mi-a dat cuvinte sa cant. Si inca imi amintesc cum, in timpul noptii, mergeam singur, la 23:00, cu un caine, doi dupa mine, pe strada, cantand din nou, si regretand din nou, ca timpul trece, si nu ai ce face. De aceea s-au inventat ghindele. Ele rezista o vesnicie.